Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Andrei Marc continuă cariera tatălui (PORTRET)

Publicat in Adevarul, marți 6 octombrie 2009 ·

La doar 16 ani, fiul fostului căpitan al FC Ceahlăul din anii ’90 joacă deja la naţionala de juniori şi a debutat în prima ligă în meciul nemţenilor cu Rapid.

Andrei Marc a început să joace fotbal la vârsta de 6 ani, avându-l ca model pe tatăl său - Ovidiu Marc, cel mai bun mijlocaş din istoria echipei FC Ceahlăul. „Tatăl meu m-a influenţat mult. L-am văzut jucând şi mi-am dorit să fiu ca el, dar trebuie să recunosc faptul că mama m-a îndrumat spre fotbal“, povesteşte tânărul.

Convocat la naţionala de juniori

Primele antrenamente le-a efectuat în cadrul Clubului Sportiv Olimpia sub îndrumarea profesorului Constantin Pancu. „De mic am jucat pe postul de mijlocaş central, aşa m-a pus profesorul. Un mijlocaş central trebuie să aibă clarviziune în joc şi sper că am această calitate“, adaugă fotbalistul.

Andrei a jucat până la 9 ani fotbal în sală pentru ca mai apoi să înveţe acest sport şi pe terenul mare de fotbal. A participat în mai multe competiţii pentru Turneul Final la juniori, iar la 14 ani a fost cooptat în echipa a II-a a clubului de fotbal de sub poalele Pietricicăi.

„Am jucat un an sub îndrumarea tatălui meu, el fiind antrenor la acea echipă. A fost un salt important pentru mine, de la juniori la o echipă de divizia C“, susţine adolescentul. În toamna anului trecut, Andrei Marc a fost convocat în lotul naţional de fotbal pentru juniori. A jucat pe postul de mijlocaş central în meciurile contra Republicii Moldova, Greciei, Macedoniei şi Ungariei. „Nu mă aşteptam să fiu chemat la naţională şi cred că e o realizare. Asta înseamnă că sunt printre cei mai buni jucători de vârsta mea“, adaugă tânărul pietrean.

Debut în prima ligă

În octombrie vor începe calificările pentru Campionatul European de Fotbal pentru juniori din 2010, iar Andrei aşteaptă cu interes să facă din nou parte din lot.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°