Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O conferinţă de presă cu Nicolae Ceauşescu

Publicat in Adevarul, duminică 26 februarie 2012 ·

Nicolae Ceauşescu e chestionat despre libertatea presei din România.

„După ce-am răspuns la aceste întrebări, am început să-mi dau seama mai bine că este mai uşor să stai să pui întrebări, să fii în rândul presei, decât să fii preşedinte". Cuvintele de mai sus stârnesc în rândurile celor 200 de jurnalişti prezenţi la Dejunul oferit, în 6 decembrie 1973, unui oaspete din străinătate de către conducerea Clubului Naţional al Presei din Washington, „animaţie, aplauze puternice, îndelungate". Nu e un moment de politeţe diplomatică, de regulă absentă din personalitatea unui jurnalist, pe deasupra şi american, ci unul de sinceritate. Cei 200 de gazetari au semnificat astfel încântarea provocată nu numai de replică, dar şi de prestaţia interlocutorului. Interlocutorul nu e însă un preşedinte al României democratice, aşa cum ar crede mulţi, ci preşedintele României comuniste, Nicolae Ceauşescu.

Vizita oficială a lui Nicolae Ceauşescu în SUA, între 4 şi 7 decembrie 1973, la invitaţia lui Richard Nixon, a inclus şi o conferinţă de presă la Clubul Naţional al Presei din Washington. Replica de mai sus a venit din partea Conducătorului român în finalul unei veritabile hărţuiri din partea ziariştilor americani şi străini. „Scânteia" din 7 decembrie 1973 reproduce întrebările gazetarilor şi răspunsurile lui Nicolae Ceauşescu. Citite azi, întrebările dezvăluie o presă deloc protocolară cu vedeta lagărului comunist, primit de administraţia americană cu un protocol de care n-a beneficiat nici înainte, şi nici după vreun şef de stat al României. Nicolae Ceauşescu e chestionat despre libertatea presei din România, despre retragerea României din Tratatul de la Varşovia, despre rolul său în destinderea relaţiilor dintre China şi SUA, despre relaţiile personale cu Richard Nixon. Nicolae Ceauşescu face faţă cu brio acestor întrebări. Seducerea presei americane are loc din chi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 41 minute
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 31 minute
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 12 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 33 minute
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 9 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum o ora
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°