Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacrimi îngheţate, pentru martirii de la Braşov

Publicat in Adevarul, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Depunere de coroane, slujbă religioasă şi defilare armată. Manifestările în memoria eroilor Revoluţiei s-au repetat şi în acest an după programul obişnuit. Din spatele mormintelor, au privit, ca de fiecare dată, rudele celor care au pierit răpuşi de gloanţe în urmă cu 21 de ani.

De pe lista depunerii de coroane nu a lipsit nicio instituţie din Braşov şi niciun partid politic. Cinstirea eroilor nu îi mai mişcă însă pe cei care şi-au pierdut fiii, părinţii sau fraţii la Revoluţie. „Totul e politizat. Fastul şi ceremonia nu mai au nicio legătură cu morţii. Are legătură doar cu cei care vor să se afişeze la astfel de evenimente", spune cu dezamăgire Ioan Negulici, un braşovean care şi-a pierdut socrul la Revoluţie.

În timpul ceremoniei, rudele martirilor au vegheat mormintele apropiaţilor lor. Cu lacrimi în ochi, oamenii şi-au amintit de momentele crâncene care i-au marcat pe veşnicie.

Eduard Atomei avea 16 ani şi o viaţă înainte. A murit însă răpus de rafalele trase pe străzile din Braşov. „De tinerii aştia care au murit atunci, lumea îşi aminteşte o dată pe an. Viaţa de zi cu zi, problemele, sărăcia îi fac pe români să îşi amintească mai greu. Noi, cei care i-am pierdut, ni-i amintim mereu. Au murit ca noi, restul, să trăim altfel", este de părere Nicu Farcaş, rudă a tânărului decedat.

Pavel Cândea avea 56 de ani. A ieşit în stradă pentru că se săturase de cătuşe şi voia să respire libertate. „Tata a plecat cu soţul meu. Soţul s-a întors după o zi, iar trupul lui tata l-am ridicat în Ajunul Crăciunului de la spital. A fost împuşcat cu două gloanţe în spate şi nu a murit pe loc. I-am rugat pe amândoi să nu plece, dar nu i-am putut opri. Au vrut să lupte pentru ce ne doream cu toţii pe atunci şi nu au stat în cumpănă chiar dacă era vorba despre viaţa lor", spune Sorina Negulici, o braşoveancă a cărui tată a pierit la Revol

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°