Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vernisaj de pictura

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 30 ianuarie 2006 ·

Sambata, 28 ianuarie, la Casa Cartii din Iasi, pictorul Mihai Cotovanu, membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, si-a lansat albumul de pictura intitulat "Penelul si Paleta". La intalnire a participat un numeros public iubitor de arta frumoasa, cei prezenti fiind incantati atat de expozitia de tablouri a maestrului, de albumul acestuia, cat si de prezentarea sustinuta de criticul de arta Valentin Ciuca si de academicianul Valeriu D. Cotea. "Cand ar trebui un pictor sa-si lanseze propriul sau album? Desigur ca multi ar spune ca dupa moartea acestuia, dar eu consider ca fiecare artist o poate face atunci cand este pregatit atat din punct de vedere al priceperii artistice, cat si atunci cand opera sa este destul de bogata si apreciata", a motivat criticul Valentin Ciuca. "Sunt profund marcat, in sensul bun al cuvantului, de culorile calde si de priceperea artistului de a le combina, astfel ca atunci cand privesti un tablou al sau te linisteste pe loc, te duce cu gandul la vechile strazi ale Iasiului, la farmecul pe care nu il vom mai intalni niciodata! Pot spune ca turnul Golia reprezentat in pictura sa se poate asemana cu Turnul din Pisa! Felicitari maestrului pentru ceea ce este, pentru familia sa cu sase copii, familie care la fel ca in trecut denota caracteristica unui bun si curat roman, iubitor de tara, de frumos, si de Dumnezeu!", a remarcat cu acelasi har al vorbirii academicianul Valeriu D. Cotea.

Maestrul Mihai Cotovanu a avut numeroase expozitii nationale si internationale, tablourile sale fiind foarte cautate atat in tara cat si in colectii particulare din Franta, Israel, Japonia, USA, Canada, Germania, Italia si Grecia.

Sambata, 28 ianuarie, la Casa Cartii din Iasi, pictorul Mihai Cotovanu, membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, si-a lansat albumul de pictura intitulat "Penelul si Paleta". La intalnire a participat un

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum o ora
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum 23 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

Negocierile de aderare la UE ale Republicii Moldova și Ucrainei încep în iunie, anunță șefa diplomației din Belgia, țară care deține președinția Uniunii

Ziare.com acum o ora
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, prin urmare, stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE. "

Cod galben de INUNDAȚII în mai multe bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării / Harta zonelor afectate

Gandul acum 27 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri după-amiaza pe râuri din şapte bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării. Conform hidrologilor,

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 2 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 41 minute
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 2 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 5 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°