Solidari cu deschiderile contemporane, artistii ieseni solicita aportul metadiscursului interpretativ. Pentru a fi intelese, pentru a li se descifra mesajul, lucrarile trebuie "povestite" sau descifrate. Acum mai bine de trei saptamani, simezele Galeriei „Cupola" au fost confiscate de cativa artisti din generatia noua, care au promis iesenilor o „luna plina cu arta contemporana". Un al patrulea episod, ultimul din cele anuntate initial, va fi vernisat chiar in aceasta seara. Avand perspectiva asupra intregului proiect, voi schita un scurt raport concluziv. Extrapoland observatiile, am putea raspunde unor dubii cat se poate de legitime. Sunt artele vizuale din urbea moldava convingator reprezentate? Care ar fi liniile distinctive? Ce anume le-ar lipsi pentru a se fortifica suplimentar si a capata un spor de vizibilitate? Fara a se ralia in tabere ostile sau incompatibile mutual, artistii vizuali ieseni sincroni cu propria lor contemporaneitate (ii exclud pe „anacronici" sau pe cei ancorati in formule plastice pe care le socot „expirate") evolueaza in registre publicistice si expozitionale relativ disjuncte, dintre care doua au un plus de evidenta. Asociati genurilor performative, unii - de regula solitari, detasati de structurile institutionale locale sau regionale - dau prioritate afirmarii externe. Tematic vorbind, acestia sunt retinuti mai cu seama de contextele sociale si politice ale lumii prezente (pauperizarea, urbanizarea agresiva, alienarea, migratia fortei de munca - Matei Bejenaru, Dan Acostioaei) sau de cele speculative („traducerea" conceptelor filosofice in experiente artistice echivalente, insa „amprentate" de accente comunitare - Liliana Basarab). Altii, ceva mai solidari in „expunerile" publice, stapanind cu egala dexteritate tiparele clasice ale reprezentarii, dar si vocabularul „deconstructiilor" postmoderne, au ales confirmarea autohtona drept plat