Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu cauta ac de cojocul lui Roman

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 28 februarie 2001 ·

Grupul de sustinatori ai lui Traian Basescu studiaza de zor unele ambiguitati din Statutul partidului. Diseara va avea loc Colegiul Director al PD Grupul din cadrul PD care va sustine viitoarea motiune Basescu s-a reunit alaltaseara tirziu la sediul Organizatiei Bucuresti, unde a discutat asupra "ambiguitatilor" din statutul PD referitoare la procedurile de depunere a unei motiuni. Cei prezenti au decis ca, la sedinta Colegiului Director, care va avea loc diseara, sa rezolve prin vot toate aceste neclaritati pentru ca, la Conventia Extraordinara, "una din parti" sa nu profite de aceasta situatie, au declarat surse din Partidul Democrat. Printre prevederile din Statut apreciate ca fiind neclare se afla cele privind sustinerea de care are nevoie o motiune pentru a fi discutata si cea referitoare la necesitatea ca presedintele in exercitiu sa depuna o noua motiune. Fostul vicepresedinte Radu Berceanu, care a contribuit la elaborarea actualului statut, a sustinut ca partidul risca "sa se faca de ris" daca va incepe o discutie publica legata de ambiguitatile din statut si a cerut grupului sustinatorilor lui Basescu ca, la Colegiul Director, sa ceara sa se "voteze si paravoteze" toate problemele statutare care ar putea fi interpretate. El le-a explicat sustinatorilor lui Basescu ca modificarile la statutul PD erau decise, de obicei, cu citeva ore inainte de inceperea unei Conventii Nationale, ceea ce a determinat ca, in acest statut, sa existe prevederi care "se bat cap in cap". Basescu le-a spus sustinatorilor sai ca, urmare a declaratiei facute de Petre Roman, potrivit careia, in cazul in care va pierde conducerea PD, nu va parasi partidul, problema "rupturii" partidului nu mai exista. El a afirmat ca, daca Roman - la care s-a referit in permanenta in termenii de "domnul presedinte"- revine asupra acestei declaratii, grupul care-l sustine se va reuni imediat la sediul or

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 44 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 7 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°