În prima zi din iulie, gospodarii au grijă să nu nemulţumească cu nimic o divinitate populară, misterioasă, despre care se ştie doar că tare îi mai place să abată focul asupra gospodăriilor. Ana-Foca, căci acesta este numele ei, "se ţine pentru a fi scutit prin întreg anul de vreo daună de foc sau ca să roadă şoarecii lucrurile din ladă". (Artur Gorovei - "Credinţi şi superstiţii ale poporului român")
FOCUL CEL SFÂNT
În credinţa populară, focul era considerat sfânt, chiar Dumnezeu. Din această pricină, nimeni nu avea voie să-l vorbească de rău sau să-l folosească nechibzuit. O dată ce este aprins în vatră este vegheat cu băgare de seamă, având grijă ca să nu se stingă, căci asta va atrage asupra gospodinei multe nenorociri. După ce o treabă se considera încheiată, focul era învelit în cenuşă, ca un odor de preţ.
Cu ceva vreme în urmă, în unele case chiar i se ura "Seară bună!". De asemenea, odată ajunşi în casă nu era îngăduit ca vreun membru al familiei să facă focul în sobă, considerându-se că acela ar fi murit primul. În schimb era bine a chema pe unul dintre bătrânii satului pentru a se ocupa de această sarcină, abătându-se astfel bunăstarea şi norocul asupra gospodăriei. Când femeile umpleau borşul cel acru pentru mâncărurile din an, aveau grijă să toarne o lingură în foc ca să fie la fel de aspru ca şi vâlvătaia focului.
PREDICŢII
Focul era folosit înainte şi pentru a prezice evenimentele care aveau să vină. Dacă din foc săreau scântei în toate părţile era semn că urmau să intre în casă oaspeţi. Dacă sărea şi un cărbune din vatră, atunci oaspetele era cu siguranţă unul cu gânduri rele. Dacă vuia în timp ce ardea, acesta te anunţa că cineva te vorbea de rău prin sat şi trebuia să fii cu băgare de seamă. Dacă nu se aprindea focul în vatră, oricât de mult ai fi încercat, era clar că o femeie din sat tocma
