În sala rondă a Galeriilor Etaj 3/4, sotii Vasilica si Panaite Chifu au expus împreună pictură si sculptură. Fără a fi o practică obisnuită, manifestările artistice în familie au o anumită frecventă în arta noastră contemporană. Din ratiuni foarte diverse, care se întind pe o largă plajă de motivatii - de la asocierea unuia la autoritatea celuilalt si pînă la înfruntarea solidară a tot felul de piedici economico-administrative, pe care orice expozitie trebuie să le depăsească -, cuplurile de artisti, uneori întreaga familie, încearcă această exprimare în comun si ca un pas mai ofensiv către un consumator nu întotdeauna usor de cucerit. Asadar, solidari din calcul sau din pricina unor constrîngeri economice, membrii cuplurilor nu sînt de prea multe ori si la fel de pregnanti ca artisti. În ceea ce-i priveste pe sotii Chifu, lucrurile sînt ceva mai complicate si ele nu pot fi privite prin grila acelor scheme care facilitează lectura dar sărăcesc, uneori pînă la mutilare, faptele. Retrasi într-o singurătate autoimpusă, cu o prezentă publică aproape nulă, sotii Chifu sînt foarte putin cunoscuti, chiar si în cercurile profesionale. (Numai asa, de pildă, poate fi explicat refuzul Centrului International de Artă Contemporană de a le finanta tipărirea unui catalog, în timp ce expozitii de-a dreptul jenante prin mimetismul si superficialitatea lor au fost sprijinite cu o generozitate cel putin exagerată.) Iar acest exercitiu al singurătătii în doi si, mai mult decît atît, al atelierului comun, le-a unificat, într-un anumit sens, demersul artistic, însă a făcut-o într-un fel cu totul special: Vasilica si Panaite Chifu sînt perfect distincti ca practică propriu-zisă, ca imaginar si ca viziune artistică, dar la fel de solid instalati în acelasi discurs, unic tocmai prin faptul că este construit pe atitudini complementare. În acest sens, expozitia lor comună e