Fostul general, eliberat o zi de la Jilava pentru premiera spectacolului „Ultimele ore ale lui Ceauşescu”, a spus că nu înţelege de ce justiţia nu acceptă exhumarea trupurilor celor doi dictatori.
Unul dintre martorii procesului soţilor Ceauşescu şi-a retrăit, joi seara, momentul din 25 decembrie 1989, aşezat într-o lojă a Teatrului Odeon. Eliberat pentru câteva ore din Penitenciarul Jilava, fostul general Victor Atanasie Stănculescu a asistat la premiera absolută a spectacolului „Ultimele ore ale lui Ceauşescu”, o tentativă de reconstituire fidelă a procesului, în regia lui Milo Rau şi Simone Eisenring, de la Institutul pentru Crimă Politică din Berlin. Locul foştilor dictatori l-au luat actorii Victoria Cociaş şi Constantin Cojocaru.
„Cutremurat, acesta este sentimentul pe care l-am simţit, un sentiment foarte greu. Momentele de presiune ne-au făcut să uităm de Crăciun atunci, să călcăm în picioare sărbătorile religioase şi să suportăm greu o amintire”, a spus Stănculescu la final, invitat pe scenă la o dezbatere moderată de Rodica Culcer. „Sunt două figuri tragice. S-au comportat cu demnitate, s-au dus la execuţie cu demnitate, dar n-au înţeles deloc momentul istoric”, a explicat fostul general, reîncarcerat pe 18 septembrie, după ce Curtea Militară de Apel Bucureşti a admis contestaţia procurorilor la decizia de eliberare pentru un an din motive de sănătate (din 12 mai).
„S-au răzbunat ruşii pe Ceauşescu”
„Ştiţi că sunt într-o anumită poziţie juridică. La Timişoara n-am dar nici un ordin să se tragă. S-a hotărât să preiau conducerea pentru punerea în aplicare a decretului Stării de Necesitate şi am refuzat. Vă întreb şi eu azi: sunt condamnat pentru Timişoara sau pentru ce tocmai aţi văzut? Moral?”, a întrebat retoric Stănculescu.
„Există vreun adevăr nespus care vă poate elibera?”, a strigat cineva di