... e de ajuns ca România, echipa sa, să joace cu Grecia în baraj şi să epuizeze în 10 minute biletele pentru jocul de acasă;

... în schimb, la meciul cu Andorra e prea cald să vină pe stadion să-şi susţină echipa şi în plus trebuie să meargă la mare;

... la meciul cu Estonia e prea frig, ca să îngheţe pentru "nişte proşti" pe stadion;

... la meciul cu Ungaria e dispus să nu mănânce o lună pentru a putea să înjure "bozgorii" şi să-i dea afară din ţară;

... mai crede în minuni, ceea ce îl face să pară un copil mare care încă îl aşteaptă pe Moş Crăciun să-l ducă la Rio. Mă rog, să-i ducă pe Măţel şi Hoban;

... în anumite momente sentimentul aşa zis naţional e atât de puternic încât e convins că susţine cel puţin selecţionata Braziliei;

... acelaşi sentiment este inexistent în cazul altor meciuri, pe care el le consideră neimportante;

... are nevoie de ecranele de deasupra terenului Arenei Naţionale pentru a intona versurile imnului ţării pe care spune că o iubeşte;

... nu ştie că fotbalul e un sport şi că e musai ca unul dintre combatanţi să piardă şi că învinsa ar putea fi echipa sa favorită;

... se aprinde repede şi se stinge la fel de rapid;

... nu a încercat să traducă măcar o dată titlul imnului lui Liverpool, "You'll never walk alone";

... la 0-1 nu mai ţine cont de nimic, înjură tot, de la jucătorul de pe bancă până la Piţurcă;

... alături de alţi 50.000 de confraţi care au venit să susţină echipa României e dominat acustic de 1.700 de greci, care au cântat tot timpul;

... la 0-1 strigă "Demisia!";

... la 1-1 strigă din nou "Hai România!";

.. tot la 1-1 cere din nou demisia, până la final;

... astfel dovedeşte că sentimentul său naţional e direct proporţional cu preţul berii şi invers proporţional cu numărul ofertelor de Black Friday;

... timp de 23 de ani