Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trăiesc ca-n Evul Mediu, într-o sărăcie lucie, în bordeie

Publicat in Adevarul, duminică 17 iulie 2011 ·

La ieşire din Ocna Sibiului, în anul 2011, mai sunt sunt oameni care trăiesc în bordeie săpate direct în deal. Elena Vitan şi bărbatul cu care îşi împarte viaţa locuiesc de 12 ani în încăperea de nici şape metri pătraţi, cu riscul ca, la o viitură mai serioasă, să fie pur şi simplu îngropaţi de vii.

CITIŢI ŞI:

Rezerve de lux pentru mămici şi pitici, la Pediatrie

Pe Erica şi pe Costică îi cunoaşte tot satul, chiar dacă tu, cel care pui prima dată piciorul în cătunul uitat de lume, rişti să treci pe lângă dealul în care se ţes destine fără să îl vezi. Dintr-o maşină cu uşile larg deschise curg peste uliţa plină de praf acorduri de manea, tinerii satului râd zgomotos, strânşi în jurul ei, iar ultimele raze de soare mângăie câţiva copii desculţi, prinşi în jocul şi farmecul altui timp.

În dealul aflat chiar la intrare, pe care o viitură serioasă îl poate porni oricând la vale, oamenii secolului XXI trăiesc asemeneni celor care, pe vremuri, luptau pentru supravieţuire între pereţi reci de peşteri. Sunt două locuinţe săpate în deal, dar una a rămas între timp pustie, pentru că locatarii au ales drumul străinătăţii, în căutarea unei altfel de vieţi.

Cealaltă are atârnat la intrare un ştergar vesel, şi în prag o femeie tristă că în ziua în care i-am călcat pragul n-a avut mâncare nici măcar pentru pisica leneşă, care ne primeşte la intrare. Elena Vitan în buletin, Erica aşa cum o ştie tot satul, stă de 12 ani în încăperea de nici şapte metri pătraţi, săpată direct în deal. ”Am avut o căsuţă de chirpici, care a ars, cu tot ce am avut în ea. Aici era gata făcut, de pe timpul lui Ceauşescu, au mai stat şi alte familii”, încearcă Erica o prezentare scurtă, în timp ce ne invită ”la mine acasă, în peşteră”.

Peştera tapetată cu icoane

Cu siguranţă, primul lucru care şochează sunt pereţii de pământ, burduşiţi de icoane. Printre icoane,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 47 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 27 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°