Pentru a prinde un infractor, nu este întotdeauna nevoie de o muncă asiduă din partea poliţiştilor. Uneori, sunt suficiente greşelile flagrante ale celor daţi în urmărire, pentru ca oamenii legii să-i prindă şi să-i bage la închisoare.
Site-ul listverse.com a realizat un top al infractorilor care nu au ştiut cum să-şi acopere urmele şi au fost prinşi numai din cauza greşelilor stupide pe care le-au făcut în timpul sau după comiterea infracţiunilor.
LOCUL 10. Criminalul care şi-a tatuat locul crimei pe piept
În anul 2004, Anthony Garcia, membrul unei găşti, a ucis un om, în timp ce jefuia un magazin. A reuşit să scape nedepsit, până în 2008, când a fost reţinut pentru că a condus cu permisul expirat. În timp ce poliţiştii îi făceau poza, au observat un tatuaj pe pieptul acestuia, care reproducea până la cele mai mici detalii locul unde acesta comisese crima, cu patru ani în urmă (foto sus). Oamenii legii şi-au dat seama rapid că infractorul este criminalul căutat de poliţie în ultimii ani şi l-au arestat.
LOCUL 9. Hoţul care a încercat să vândă "prada"...fostului proprietar
Marque Moore, un bărbat trecut de vârsta de 50 de ani, şi-a descoperit la un moment dat o nouă vocaţie, aceea de hoţ de biciclete. Numai că noua sa cariera nu s-a dovedit a fi una prea reuşită. Moore a încercat să vândă una din biciclete prin intermediul unui anunţ postat pe internet. Una din persoanele care au văzut respectivul anunţ a fost chiar fostul proprietar al bicicletei, care a aranjat o întâlnire cu hoţul, după ce în prealabil a anunţat şi poliţiştii. Oamenii legii l-au prins pe Moore şi au găsit în curtea sa alte zece biciclete furate.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Maghiarii cer autonomie pentru Ținutul Secuiesc și Banat. INCIDENT la Sf. Gheorghe: Steagul secuilor a fost SCUIPAT | VIDEOTRAGEDIE pe litoral. Fostul masor