Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: PNL se opune categoric unei "supraimpozitări" a veniturilor peste 1.000 de euro

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la finalul şedinţei USL, că PNL se opune "categoric" introducerii unei taxe de solidaritate de 10%, susţinută de premierul Victor Ponta, precizând că eventualele venituri la bugetul de stat nu sunt semnificative.

Antonescu a fost întrebat cum vede propunerea premierului Victor Ponta pentru introducerea unei taxe de solidaritate de 10% pentru bugetarii cu venituri peste 1.000 de euro.

"PNL se opune categoric oricărei supraimpozitări sau creşteri de fiscalitate şi datorită ataşamentului său la principiul cotei unice, şi mai ales pentru că unul din angajamentele majore ale USL, la care ţinem toţi în aceeaşi măsură, liberali sau social-democraţi, este acela că nu vor creşte taxele şi impozitele. În această privinţă, poziţiile sunt clare şi, repet, soluţiile nu pot veni nici pentru rectificarea bugetară, nici pentru toate celelalte nevoi publice foarte mari, ce-i drept, dar nu pot veni din sume care nu sunt semnificative şi care s-ar obţine dintr-o taxare a veniturilor mai mari de 1.000 de euro şi aşa mai departe. Şi în plan simbolic, dar şi în plan practic nu putem să acceptăm o asemenea formulă pentru că, repet, nu rezolvă – pe de o parte încalcă angajamentele electorale, pe de altă parte nu rezolvă problema bugetară. Trebuie luate măsuri de fond, care să poată stimula cu adevărat apariţia locurilor de muncă şi, implicit, încasările la buget", a afirmat Antonescu.

În ceea ce priveşte impactul unei astfel de taxe de solidaritate, liderul PNL a precizat că oricare cifră luată în calcul nu justifică aplicarea acestei măsuri.

"Există calcule diferite, dar esenţial este că, indiferent ce cifră am lua, oricare dintre cifre am lua, niciuna nu reprezintă o suplimentare semnificativă a bugetului, ceva care să acopere nişte necesităţi semnificative din acest buget", a susţinut Antonescu.

El a mai

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 5 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°