Turneul oferit vrâncenilor de Consiliul Judeţean şi Federaţia Română de Tenis, care mai au alături CS Unirea, Tenis Club Focşani, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea si Primăria Focşani s-a încheiat, sâmbătă, pe terenul principal al Complexului Milcovul, odată cu disputarea finalelor de dublu şi de simplu.
Ora programată – 9,00, pentru continuarea finalei de dublu, întreruptă vineri seara din cauza ploii, nu a putut fi respectată pentru că înaintea debutului jocului a început să plouă torenţial.
În aceste condiţii, a fost nevoie de o nouă amânare şi, la ora 13,10, au intrat pe teren pentru doar 10 minute perechile Antonio CAMPO (Italia) / Vasco MENSURADO (Portugalia) şi Davide MELCHIORRE (Italia) [2] / Francesco PICCO (Italia). Jocul a continuat de la scorul de 3-6, 5-5.
Dublul italian Davide MELCHIORRE/Francesco PICCO a ajuns repede la 7-5, a câştigat meciul, cecul de 620 de dolari din premiul de 10000 de dolari oferiţi de Consiliul Judeţean Vrancea. Învinşii au primit un cec de 360 de dolari.
A urmat finala de simplu care i-a opus lui Dacian Crăciun – România, pe Michael Bois. - Franţa. După ce a câştigat primul set cu 6-1 şi a condus cu 3-0 în setul al doilea, Dacian Crăciun a pierdut iniţiativa în joc şi seturile al doilea şi al treilea. Scor final: 6-1, 5-7, 4-6! Francezul Michael Bois şi-a trecut în palmares titlul „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea” - 2013, şi a primit din partea organizatorilor un premiu de 1440 de dolari. Dacian Crăciun, fost câştigător şi 2008 şi finalist în 2007 al concursului de la Focşani, a primit, ca finalist în acest an, 848 de dolari.
Premierea învingătorilor şi învinşilor din finală a fost făcută de Florenţa Mihai, reprezentanta Federaţiei Române de Tenis şi director al „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea” - 2013, şi de Dragoş Bîrlădeanu, vicepreşedi