Tarile din sudul Europei, cu Italia si Spania in frunte, au fost lovite dur luni de riscul de contagiune al crizei datoriilor suverane, in momentul in care liderii europeni se straduiesc sa gaseasca un raspuns la Bruxelles, relateaza AFP.
Dupa o "vineri neagra" in care rata obigatiunilor italiene a atins nivele record si Bursa din Milano a cazut, ziua de luni nu a adus nicio usurare.
Bursa milaneza a inchis cu o scadere de inca 4% si niciodata dobanzile la care se imprumuta Italia, 5,6% pe zece ani, nu au atins astfel de nivele. Titlurile bancare, la fel ca si in alte tari europene, au antrenat caderea bursei.
Cu o datorie enorma, handicapata de tensiunile politice si de o crestere lenta, Italia a intrat in vizorul pietelor, dar punctele sale forte o pun la adapost de un scenariu grecesc, cred insa economistii.
"Italia a devenit nou punct fierbinte in criza datoriilor din Europa", spune Jan Randolph, de la IHS Global Insight.
Dar aceasta "aversiune" este datorata mai degraba unei "crize de neincredere" in privinta "capacitatii liderilor europeni" de a raspunde crizei decat o problema la nivel fundamental in economia acestei tari, nuanteaza el.
O eventuala contagiune a crizei datoriilor in Italia a panicat pietele, deoarece ar pune in pericol ansamblul Zonei Euro, unde este a treie economie.
"Acest val de speculatii violente tintesc Italia in conditiile in care apar cateva inroieli legate de obiectivele bugetare", explica Marco Valli, economist la banca UniCredit.
In Spania, tara scutita pentru moment de contagiunea crizei datoriilor, bursa din Madrid a inchis cu o scadere de 2,69% iar randamentul impruturilor spaniole pe zece ani a depasit 6%, pentru prima oara in ultimii 15 ani.
Aceste dobanzi reflecta increderea investitorilor in capacitatea tarilor de a-si rambursa datorii