O situaţie tragicomică despre începuturile capitalismului românesc (nu că prezentul ar fi mai breaz…) este ingredientul unui film de succes ce atrage garantat spectatori. Ne povesteşte Despre oameni şi melci dna Ilinca Belciu.

În sfârşit un film românesc amuzant şi amărui în esenţă, dar nu suficient încât să trezească râsul în hohote. Conectaţi pe Facebook sau la pas prin oraş, imposibil să nu vă fi intersectat cu materialele de promovare ale filmului Despre oameni şi melci. Fie că aţi întâlnit melcul pe trecerile de pietoni din centrul Bucureştiului, defilarea maşinilor Aro sau panourile publicitare care anunţă filmul în cinematografe, un lucru este sigur: avem de-a face cu una dintre cele mai intense campanii de promovare! Fără îndoială că filmul promite (şi deja confirmă) succes de public. Are suficiente ingrediente care să îl susţină: de la Monica Bârlădeanu şi Andi Vasluianu la Dorel Vişan, de la entuziasmul vădit exprimat după 1989, până la povestea angajaţilor uzinei Aro din Câmpulung Muscel, de la imaginea directorului dornic să scoată bani repede şi uşor, până la planul de salvare gândit de unul dintre muncitori (şef de sindicat), filmul lui Tudor Giurgiu e amuzant şi antrenant, propune o nouă viziune şi perspectivă a istoriei recente. Acţiunea se petrece în 1992, la Câmpulung Muscel, acolo unde, în mai puţin de o săptămână, fabrica de maşini Aro urmează a fi privatizată şi transformată într-o crescătorie de melci. Din cei 3.000 de angajaţi, doar 300 urmează să rămână în câmpul muncii. Scenariul semnat de Ionuţ Teianu a pornit de la o ştire publicată de agenţiile de presă, apoi a prins forma poveştii într-o perioadă mult mai naivă, aceea a anilor ’90, atunci când alte evenimente păreau să acapareze atenţia românilor săturaţi de comunism – concertul lui Michael Jackson e unul dintre elementele care focalizase întreaga atenţie a oamenilor.