Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii asistaţi fac paşi în afaceri

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 august 2010 ·

Câteva sute de tineri cu probleme, asistaţi de SOS Satele Copiilor din România, vor primi câte 2.000 de euro de la o fundaţie daneză pentru a deveni mici întreprinzători. Sursa: ADRIAN SCUTARIU

Au trăit câţiva ani, unii chiar şi 20, într-una din comunităţile deschise de SOS Satele Copiilor, pentru că familia nu le-a putut oferi un trai decent.

Unii au absolvit un master, însă majoritatea celor care ies din comunitate au reuşit să obţină cel mult o diplomă de liceu sau de şcoală profesională. Ceea ce nu le garantează că vor putea ieşi de sub eticheta de asistaţi şi că vor putea trăi pe picioarele lor.

Cei aproximativ 1.000 de copii sau tineri aflaţi în grija specialiştilor SOS din Bucureşti, Hemeiuş şi Cisnădie, în satele special construite pentru ei sau în propriile familii afectate de sărăcie, au acum o şansă în plus.

Pentru 300 dintre ei, Fundaţia daneză Velux oferă microgranturi de câte 2.000 de euro, în special pentru a-i sprijini să pună pe picioare o microafacere. Suma nu e foarte mare, însă aproape se dublează la ieşirea din programul SOS: fiecare tânăr primeşte şi de la sponsori o sumă de bani, ca dar de "viaţă nouă".

O şansă la independenţă

"Banii vor veni în decursul a trei ani, iar suma totală se ridică la 700.000 de euro. Ei sunt meniţi să ajute familiile în dificultate şi tinerii care sunt în grija SOS Satele Copiilor, dar şi în evidenţele direcţiilor de asistenţă socială. Aceştia pot aplica la minigranturile de 2.000 de euro completând un formular", explică managerul proiectului, Marcela Biliuţă.

Ea spune că, deşi suma nu este una foarte mare, este "potrivită" pentru oameni care sunt la început şi nu au experienţă antreprenorială.

"Încercăm să-i rupem de sistemul social şi să-i învăţăm cum să gândească o idee de afaceri pe termen lung", explică managerul.

@N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 47 minute
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Proiect de lege USR adoptat de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

News.ro acum 50 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 6 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum o ora
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

Violențe în ISTANBUL /Zeci de protestatari ai opoziției, reținuți după confruntări cu forțele de ordine de 1 Mai

Gandul acum o ora
Zeci de protestatari ai opoziției au fost reținuți, miercuri, la Istanbul, după confruntări cu forțele de ordine produse cu ocazia manifestațiilor de 1 Mai, interzise de Administrația Recep Tayyip Erdogan. Peste 42.000 de membri ai forțelor de ordin

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°