Ce-i uneşte pe Maria Antonescu, Eugen Cristescu, şeful SSI, Constantin Tobescu, şeful Inspectoratului de Poliţie şi Siguranţă, sub regimul Mareşalului, Nicu Ceauşescu, Ion Coman, Regele Carol al II-lea şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza? Căzuţi de la Putere, toţi se confruntă cu mizeria morală a compatrioţilor: de la laşitatea unora pînă la oportunismul altora.

Mariei Antonescu i s-a tăiat lumina

Maria Mareşal Antonescu, soţia Conducătorului şi preşedinta Consiliului de Patronaj e o vedetă a anilor 1941-1944. Chiar şi o atotputernică, dacă ne gîndim la influenţa discretă, dar fatală, a nevestelor asupra bărbaţilor ajunşi şefi.

La ancheta din 18 aprilie 1946, Avram Bunaciu o pune să povestească unde a fost după 23 august 1944. Din relatarea din celulă a Mariei Mareşal Antonescu, abia întoarsă în România, ca şi soţul, din Rusia, rezultă că o săptămînă a rămas la Snagov, unde şezuse cu Mareşalul. Fără lumină, fără electricitate. Cum nu se mai putea sta în astfel de condiţii, ofiţerii "de la cabinetul lui bărbatul meu" o sfătuiesc să meargă la Herculane. Pleacă cu automobilul din Bucureşti, dar, la Herculane, comandantul jandarmilor îi spune că-i imposibil să treacă spre Orşova.

De aici începe calvarul celui căzut din piscul Puterii, genial descris de Shakespeare în Regele Lear.

Povesteşte Maria Mareşal Antonescu: "Am ajuns la Tg. Jiu şi nu ştiam unde să mă duc. Secretara mea, d-na Negulescu, a zis să mă duc să văd poate ne primeşte d-na Iunian. Ea m-a primit. A fost foarte gentilă. M-a primit în casă. Cum m-am dus acolo, am căzut bolnavă şi a chemat doctorul. După o săptămînă, dl prefect mi-a trimis vorbă că trebuie să părăsesc Tg. Jiul şi să plec în altă parte. Să mă duc la ţară. Unde să mă duc, cînd nu cunoşteam pe nimeni? Doamna Iunian a zis: ŤEu am o cunoştinţăť. Prefectul a zis că este la Roşia o proprietate unde m-aş putea duce. A