Descopar, pe site-ul Publika, o stire cum ca interimarul Ghimpu ar pregati un proiect pentru o lege a lustratiei. Foarte bine! Aplauze, chiar ovatii, si indelungate! Dar de ce tocmai acum?! De ce nu mai inainte? Anul trecut, de pilda, indata dupa ungere, sau asta primavara, fiindca aici intirziem al doilea deceniu deja. Sa nu cirtim, totusi: e bine ca macar intentia s-a rostogolit de pe buzele decidente. Acesta este - sau ar putea fi considerat - adevaratul eveniment, fiindca, in conditiile noastre (si indata o sa ma fac explicit), strigatul in sine, rostirea - pura si fie si in golul absolut al perceptiei - au, pot sa aiba consistenta faptei, ponderea lucrului savirsit. Ziceam insa de conditii. Poate ca pe-aiurea inca nu se stie (si nici nu e obligatoriu, la urma urmelor, chit ca turpitudinile istoriei fac parte volens-nolens din cultura generala), dar dosarele intocmite de KGB in perioada sovietica se afla, toate, la Moscova, adica la adapost sigur si, oricit s-ar grozavi liberalii si altii asijderea ca, basta, bagam lustratia nu mai pupati voi un loc linga tacimul cu calorii (alias Parlament,Guvern, administratie publica locala etc.), comunistii si toti cei cu musca mai mult sau mai putin evidenta pe caciula rid de se tin de burti. Ca Moscova e rapace, expansionista, sovinista, implacabila (id est nu crede lacrimilor), dar la turnatori, maica, tine ca la niste fii drepti. Din sudoarea si zelul sicofantului (mai ales ale celui de la periferii, unde bovarismul plesnea de tainice dorinte) s-a facut si exista grandoarea Kremlinului. Pe piri si gainarii de tot felul, mari sau mici, nu importa, principial, se tine un imperiu, stimati observatori. Axioma aceasta Vladimir Vladimirovici (Putin, nu stiati?!) ar putea sa ti-o descrie pe larg si foarte nuantat. Si astfel se explica, daca mai era nevoie, de ce o declaratie atit de principiala si, neindoios, temerara ca cea a s