Şi au fost alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Campania electorală a trecut aproape neobservată pentru că nu a mai invadat spaţiul public atât de agresiv ca alte dăţi. Asta poate pentru că era clar încă din toamnă ce grupare politică le va câştiga şi nu a mai fost nevoie ca "muşchii politici" să se încordeze atât de tare. Conform BEC, la nivel naţ, prezenţla vot a fost de 41,72%. Asta înseamnă că majoritatea celor cu drept de vot a dat un vot de blam, încă o dată, clasei politice. În actuala situaţie economică, socială şi politică a României, acest imens refuz al majorităţii votanţilor de a legitima clasa politică este mult mai important decât voturile exprimate. Majoritatea reală sunt cei care au refuzat votul, la care se adaugă cei care şi-au anulat votul. Şi cred că agenţiile de sondare a opiniei publice ar trebui să cerceteze foarte atent structura demografică a acestei majorităţi. Nu cumva aceşti oameni sunt cei care ţin în spinare, prin taxele plătite către stat, armatele de votanţi ale partidelor? Declaraţii arogante şi megalomane ale "învingătorilor" zilei cum că "poporul şi-a exprimat voinţa", sunt nişte imense prostii. Nu, membrii de partid şi susţinătorii lor ş-au exprimat adeziunea, nu poporul întreg. Sau, cumva, când vine vorba de alegeri, cei care se abţin sau votează nul, devin nişte cetăţeni de mâna a doua care nu mai contează deloc? Contează, pentru că trăiesc, muncesc şi plătesc taxe aici. Câştigătorii au luat aproape 60% din 40% voturi exprimate, nu din 100% cetăţeni români cu drept de vot - adevărata majoritate. Realitatea este că marea majoritate a poporului este condusă de o clasă politică susţinută de o minoritate. Astfel, ca politician, a vorbi în numele poporului, înseamnă o imensă obrăznicie.
Niciodată la vreo rundă de alegeri, nimeni nu a fost curios să sondeze "majoritatea tăcută", să vadă ce gândeşte şi ce vrea. Cred c
