"Găseşti ceva din limbajul lui Borges în muzica lui Gustavo Beytelmann: un limbaj de mare limpezime, lucid, « rostit » într-o manieră erudită, unică" – iată o caracterizare ce apare intr-una dintre numeroasele referiri la acest muzician argentinian care şi-a petrecut mai mult de jumătate din existenţă în exil în Europa, în Franţa.
Cronicarii menţionează mereu că şi-a păstrat "limba sa maternă – tango-ul" dar că în muzica sa descoperi un anume rafinament de sorginte franceză, ca un simbol al exilului cultural pe care îl resimte – aşa cum afi rmă adesea în cuvintele sale. Spiritul porteño străbate muzica lui într-o formă uneori foarte lesne de recunoscut, alteori transfigurat sub semnul modernităţii componistice, cu o scriitură elevată dar accesibilă ca expresie, valorificând resursele instrumentelor clasice.
Gustavo Beytelmann – un rafinat care metamorfozează sonorităţile tradiţionale ale tango-ului în forme variate, raportându-le parcă la unele curente ce au traversat istoria muzicii culte în veacul XX, ducând mai departe acea coordonată "de concert", de factură cameral-simfonică uneori, ilustrată de Astor Piazzolla şi de cei care au realizat diferite aranjamente asupra muzicii sale.
Programul ales pentru concertul din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu alătură titluri ce figurează şi pe albume discografice din perioade diferite (de prin anii 1990 până la apariţii din 2011, cum este Sigamos). Ofrenda (ce figurează şi pe un CD din ianuarie 2005) reflectă melodicitatea şi aerul nostalgic al liniilor încredinţate de obicei bandoneonului, într-o ambianţă mai degrabă poetică, nostalgică, în timp ce alte lucrări se impun prin robusteţea
tratării pianistice, prin rigoarea ansamblurilor timbrale, prin pregnanţa accentelor ritmice.
Câteva dintre piesele acestui afi ş sunt incluse şi într-un foarte interesant proi