Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Înaltpreasfinţitul Ciprian a sfinţit piatra de temelie a bisericii Spitalului Dumbrăveni

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 20 iunie 2013 ·

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Ciprian, a fost prezent, ieri, la Spitalul de Psihiatrie Cronici din Dumbrăveni, unde a sfinţit piatra de temelie a bisericii construite în curtea unităţii sanitare. La slujbă au fost prezenţi preoţii din Dumbrăveni, Dragosloveni, Cândeşti, dar şi protopopul Oscar Frunză, de la Protoieria 2 Focşani. De asemenea, la eveniment au fost prezenţi managerul spitalului, Costel Negoescu, cadre medicale şi pacienţi. „Am pecetluit prin slujba şi binecuvântarea de astăzi, ceea ce dumneavoastră aţi început de mai devreme, adică punerea pietrei de temelie. Acest lucru se face şi la construirea unei case, care devine casă pentru credincioşi, iar prin slujba de sfinţire casa Lui Dumnezeu. Acest edificiu, care este construit într-o arhitectură bisericească, va deveni prin slujba de sfinţire o poartă a cerului, un loc sfinţit, un loc în care Dumnezeu îşi revarsă binecuvântarea asupra tuturor celor care se adună la rugăciune, mai ales la Sfânta Liturghie. Ceea ce noi am făcut în această seară este binecuvântarea crucii, apoi s-a binecuvântat placa de marmură şi am stropit în cele patru laturi ale bisericii cu agheasmă, tocmai ca Dumnezeu să binecuvînteze, să sfinţească şi să apere de tot răul pe cei care au lucrat şi vor lucra în conti-nuare la desăvârşirea lăcaşului sfânt şi mai ales pe cei care se adună aici să se roage”, le-a spus celor prezenţi Înaltpreasfinţitul Ciprian.

Pentru reprezentanţii Spitalului Dumbrăveni, prezenţa acestuia la sfinţirea pietrei de temelie a lăcaşului de cult a fost o adevărată onoare. „Înaltpreasfinţitul Ciprian a venit ca să sfinţească piatra de temelie a bisericii. Este o adevărată onoare pentru noi, că a venit aici, mai ales că biserica a fost realizată în exclusivitate de muncitori ai spitalului şi din banii daţi de angajaţii spitalului”, ne-a spus managerul Costel Negoescu. @N_

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 48 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°