Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia şi UE au semnat un protocol privind controlul tranzitului de gaze

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 ianuarie 2009 ·

Rusia şi Uniunea Europeană au semnat sâmbătă un protocol de acord pentru controlul tranzitului gazelor ruseşti prin Ucraina, relatează AFP. Acordul, care detaliază condiţiile controlului tranzitului gazelor ruseşti pe teritoriul ucrainean spre Europa, a fost semnat din partea Rusiei de vicepremierul Igor Secin şi de preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, iar din partea Europei - de ministrul ceh al industriei şi comerţului, Martin Riman, a cărui ţară asigură preşedinţia UE. Semnarea acordului a avut loc cu ocazia vizitei premierului ceh, Mirek Topolanek, preşedintele în exerciţiu al UE, făcute omologului rus, Vladimir Putin, menită să obţină reluarea livrărilor de gaze ruseşti spre Europa, întreruptă de mai multe zile din cauza unui conflict între Rusia şi Ucraina. UE propune creşterea producţiei de gaz Totodată, experţii în domeniul energetic din cele 27 de state membre UE au propus vineri creşterea producţiei de gaz în Norvegia, Marea Britanie, România şi Polonia, pentru a compensa întreruperea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, a anunţat vineri Comisia Europeană, citată de AFP. „Grupul de coordonare în cazul gazelor“, o instanţă care regrupează experţi din cele 27 de state membre UE, precum şi reprezentanţi ai industriei gazelor, a elaborat vineri o listă cu „măsuri posibile“ pentru a ajuta ţările cele mai afectate. Prima măsură constă în „creşterea producţiei Norvegiei, Marii Britanii, României şi Poloniei, pentru compensarea pierderii gazului rusesc, până la capacitatea maximă a mijloacelor de producţie şi de transport“, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat. Olanda a declarat, de exemplu, că va putea creşte producţia cu zece la sută în următoarele două săptămâni, a subliniat aceasta. În al doilea rând, experţii europeni propun creşterea la capacitate „maximă“ a retragerii de stocuri de gaz, ceea ce este deja cazul majorităţii ţărilor afectate de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 34 minute
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum 28 minute
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 6 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°