Secretarul de stat Eugen Georgescu, desemnat din partea Secretariatului General al Guvernului (SGG) să susţină bugetul instituţiei în cadrul Comisiei de Buget a Parlamentului a avut parte de o primire inedită în cadrul legislativului.
"Unde-i doamna Andreescu (n.r. fostul şef al SGG)? Ce-i cu omul ăsta aici?", a stricat revoltat deputatul PSD Petre Petrescu, adresându-i-se oficialului guvernului: "Omul ăsta, nu a existat instituţie în judeţul Dolj care să n-o fi reclamat la altă instituţie. Pe ăsta l-aţi pus la SGG? Sărmană ţară!".
Exclamaţiile deputatului social-democrat au fost primite cu râsete de membrii comisiei.
"Sunt siderat de faptul că secretarul de stat este cel care şi-a dat primă 300 de milioane de lei într-un an. El a semnat, el a aprobat şi acum a venit să împartă fondurile pe OG 7. Domnule, este ceva incredibil. Eu vreau să-l întreb şi o să vină cei de la A.N.I. dacă dânsul crede că este în incompatibilitate având un proces pentru câteva sute de milioane pe care şi le-a dat ca primă", a spus în prima intervenţie deputatul PSD
El a continuat, întrebându-l pe secretarul de stat Eugen Georgescu dacă a restituit cele 215 milioane pe care şi le-a acordat ca primă în 2006.
După votarea bugetului SGG, fostul pesedist Georgescu i-a strigat lui Petrescu: "ţi-am fost şef, am fost director, am fost de toate".
Secretarul de stat Eugen Georgescu, desemnat din partea Secretariatului General al Guvernului (SGG) să susţină bugetul instituţiei în cadrul Comisiei de Buget a Parlamentului a avut parte de o primire inedită în cadrul legislativului.
"Unde-i doamna Andreescu (n.r. fostul şef al SGG)? Ce-i cu omul ăsta aici?", a stricat revoltat deputatul PSD Petre Petrescu, adresându-i-se oficialului guvernului: "Omul ăsta, nu a existat instituţie în judeţul Dolj care să n-o fi reclamat la altă instituţie. Pe ăsta l-aţi pus la