Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala "Fănuş Neagu", templul Thaliei, pentru o zi

Publicat in Adevarul, duminică 18 martie 2012 ·

Zilele trecute, la Şcoala cu clasele I-VIII „Fănuş Neagu" s-au desfăşurat două reprezentaţii teatrale ale elevilor de la şcoala gazdă şi „Grupul Şcolar Agricol „Topolog" din Tulcea,programul artistic fiind intitulat „Spectacolul Primăverii", coordonat de prof.Ştefan Aftodor,directorul instituţiei gazdă.

Obiectivul principal al activităţii a fost dezvoltarea dialogului cultural între elevii şi cadrele didactice din cele două instituţii şcolare, dar şi valorificarea potenţialului actoricesc semnificativ al adolescenţilor implicaţi.

Puterea exemplului

S-a avut în vedere dezvoltarea imaginarului artistic ca treaptă spre un nou mod de cunoaştere şi raportare la realităţile şcolii şi ale vieţii cotidiene prin prezentarea unor situaţii şi trăiri perfect posibile într-o lume perfectibilă,temele şi tipurile umane putând părea amuzante dar interpretarea simbolisticii acestora dând de gândit spectatorilor ce reacţionau, în ciuda vârstei, cu maturitate.

"Beciul", în deschidere

Regalul artistic a fost deschis de piesa intitulată „Beciul", creaţie a profesorului de limba şi literatura română, doctor în litere, Sergiu Ciocârlan, de la grupul şcolar din Tulcea, despre care autorul mărturisea că i-a fost inspirată de un caz real.

Astfel,într-un cadru ţărănesc autentic, două familii, Bostan şi Pepene, se reunesc duminica şi petrec împreună.

Dincolo de aceste reuniuni familiale, cei doi reprezentanţi ai acestor familii, Fănică şi Bebiţă, chefuiesc ocazional în beciul celui dintâi.

Această desfăşurare aparent monotonă a vieţii este întreruptă de tentativa unor hoţi de a fura butoaiele cu vin, practic temelia chefurilor repetate.

Colac peste pupăză, în acelaşi beci, martor al exceselor bahice, îşi fac apariţia două perechi de îndrăgostiţi, din aceleaşi familii, ce hotărăsc, în acest cadru ce pare tainic şi romantic, să se căsătorească; oc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 40 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°