Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programele ANIMMC îşi epuizează fondurile cu rapiditate

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 4 aprilie 2007 ·

Săptămâna trecută au fost publicate în Monitorul Oficial opt din cele 13 programe finanţate de la bugetul de stat derulate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC). Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, prin Euro Info Centre Braşov şi Centrul de Consultanţă pentru IMM-uri, anunţă că deja sunt pregătite pentru a elabora dosarele de finanţare pentru programele anunţate. Ele trebuie depuse destul de rapid, pentru că în acordarea banilor se aplică regula „primul venit, primul servit”. O parte din programe şi-au epuizat fondurile la mai puţin de o săptămână de la lansare, mai jos găsindu-se cele care încă sunt deschise şi pe care se poate aplica.

Programul privind creşterea competitivităţii IMM-urilor

Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile, acordată beneficiarilor eligibili selectaţi, este egală cu echivalentul a 90% din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 15.000 lei.

Beneficiarii acestui program pot fi societăţile comerciale şi societăţile cooperative care îndeplinesc cumulativ la data solicitării criterii precum faptul că au între 1 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane Euro sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane Euro, sunt autorizate să desfăşoare activităţi de producţie/ fabricare de bunuri/ servicii şi/ sau de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, au capital social integral privat, au sediul, sunt înregistrate şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, au cel puţin un an de la înfiinţare, la data depunerii cererii-tip de acord de principiu pentru finanţare, şi-au îndeplinit obligaţiile exigibile de plată a taxelor şi impozitelor către bugetul general consolidat, şi-au îndeplinit obligaţiile exigibile de plată a taxelor şi impozi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 51 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 47 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 26 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 6 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°