Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii susţin în proporţie zdrobitoare politica externă şi de securitate naţională a lui Obama

Publicat in Romania Libera, joi 9 februarie 2012 ·

Alegătorii americani susţin, cu o majoritate zdrobitoare, politica externă şi de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama, în special folosirea avioanelor fără pilot şi strategia sa în Afganistan, potrivit unui sondaj publicat miercuri şi citat de AFP, scrie Mediafax.

Obama, care a autorizat un raid al forţelor speciale americane ce a condus la moartea lui Osama ben Laden la 1 mai în Pakistan, inspiră mai multă încredere alegătorilor în privinţa acestor subiecte decât republicanul cel mai bine plasat pentru a-şi disputa Casa Alba peste nouă luni, Mitt Romney, arată un sondaj al Washington Post şi ABC.

Nu mai puţin de 83 de persoane intervievate afirmă că susţin folosirea de către Obama a avioanelor fără pilot împotriva suspecţilor de terorism, o metodă ilegală în opinia unor grupuri pentru apărarea drepturilor omului.

Obama a recunoscut pentru prima dată la 30 ianuarie existenţa unui astfel de program împotriva Al-Qaida în Pakistan, care a provocat între 1.717 şi 2.680 de morţi în ultimii opt ani, potrivit "New America Foundation", un grup de reflecţie din Washington.

În acelaşi timp, 78 la sută dintre americanii chestionaţi afirmă că aprobă strategia de retragere din Afganistan adoptată de Obama şi criticată de republicani, în special de Romney.

În timp ce republicanii au încercat la precedentele alegeri prezidenţiale să profite de ascendentul asupra democraţilor acuzându-i de slăbiciune în materie de securitate, 56 la sută dintre persoanele chestionate susţin că au încredere în Obama pentru a lupta împotriva terorismului şi numai 36 la sută îşi declară încrederea în Romney.

În acelaşi timp, 56 la sută dintre respondenţi susţin politica externă a lui Obama, iar 37 la sută au încredere în fostul guvernator de Massachusetts.

Cota de încredere generală a lui Obama, potrivit acestui sondaj, a crescut la 50 la sută, un niv

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveția a câștigat Eurovision 2024, o ediție marcată de controverse

Wall-Street.ro acum 14 minute
Nemo a câştigat Eurovision pentru Elveţia cu "The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului. "Sper că această competiţie

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum o ora
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Pe 12 Mai este celebrată Ziua tatălui

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zil

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum o ora
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 2 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 3 ore
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°