După spectacolul grotesc al înmormântării lui Sergiu Nicolaescu, un artist a hotărât ca decizia incinerării sale să nu mai fie judecată de moderatori şi de colegi-actori de carton pe la televiziuni. A hotărât să moară discret, aşa cum a şi trăit. Ne-a dat o ultimă lecţie-palmă de decenţă şi de bun-simţ, spunându-ne că numai tăcerea trebuie să se lase în asemenea momente

Nimeni, în afara apropiaţilor, nu a ştiut că Dumitru Rucăreanu murise. Nu am ştiut nici când a fost incinerat. Când s-a răsuflat ştirea, vineri, la două zile după incinerarea artistului, televiziunile nu au mai relatat-o în niciun fel. Nu mai era deja de actualitate.

Daca îl mai prindeau pe catafalc, Dumitru Rucăreanu ar fi devenit brusc vedetă naţională. Florin Piersic, Stela Popescu sau Alexandru Arşinel ar fi apărut ca de obicei pe micile ecrane şi ar fi deplâns cu o voce tremurândă de durere că unul dintre corifeii teatrului românesc "a plecat spre îngeri, într-o lume mai bună".

Acesta e circul mediatic cu care televiziunile noastre ne-a obişnuit, în goana oneroasă după audienţă, de fiecare dată când un artist pleacă de lângă noi. Sunt convinsă că şi Monica Tatoiu s-ar fi simţit îndreptăţită să ne spună că Dumitru Rucăreanu a fost un mare actor şi că generaţia de aur pleacă, că rămânem tot mai singuri fără aceşti " artişti geniali", pe care nu ştim să-i preţuim. Şi, evident, dintr-odată, toată lumea, cu mic cu mare, specialişti şi mai ales nespecialişti în ale teatrului, s-ar fi simţit îndreptăţită să-i preţuiască, cu lacrimi de crocodil, pe la televiziuni, când ei deja nu mai sunt printre noi.

Dacă s-ar mai fi auzit că actorul va fi incinerat, atunci grotescul spectacolului mediatic ar fi fost din nou complet. Cel mai probabil părintele Stoica de la Patriarhie ar fi emis din nou un comunicat, în care ne-ar fi spus că "Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu încurajează asemenea