Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Mega-test: cu Opel Corsa la Capul Nord

Publicat in Romania Libera, joi 13 octombrie 2011 ·

Maşina de clasă mică de la Opel a primit un facelift profund, care a transformat-o mult în bine, de la ţinuta de drum la confortul pasagerilor. Am testat-o cale lungă de 11.700 de kilometri, de la Bucureşti la Capul Nord şi înapoi, prin cele mai sălbatice şi îndepărtate ţinuturi europene pentru a vedea ce-i poate pielea.

Jucăuşă încă de la început, noua generaţie de Corsa a fost împrospătată în 2011 pentru a reflecta noua parte frontală a maşinilor grupului. Vorbim însă de modificări de profunzime, astfel încât avem acum un automobil practic nou, de la direcţie, şasiu şi motorizări, până la dotările interioare şi aspectul exterior.

Am testat cea mai interesantă motorizare adusă în România: 1.3 DTE Start/Stop 95CP. Un turbodiesel de cilindree mică care promite atât impozite mici cât şi economii importante de carburant, pe măsura unei citadine (3.6% consum mediu anunţat, 4.6% în testul nostru). Iar traseul n-a fost deloc unul tipic pentru un drive-test cu o Corsa!

Cu citadina până la capătul pământului

Locul normal de desfăşurare a unei Corsa este oraşul. Noi însă am străbătut Europa spre Scandinavia urcând până la Nordkapp, cel mai nordic punct al continentului, mult deasupra Cercului Polar. Ne-am întors apoi cale de 2400 de kilometri de-a lungul coastei Norvegiei şi am traversat din nou Europa pe cele mai rapide autostrăzi, un total de 11.700 de kilometri care au cuprins toate tipurile posibile de drum, la altitudini de la 0 la 2150 de metri.

Prima surpriză este că nu oboseşti deloc la drum lung într-o Corsa - şi mă refer aici la şofer şi pasagerul din dreapta, căci această maşină este dedicată celibatarilor sau cuplurilor tinere. Am avut etape de 700-1000 de kilometri pe zi, iar la finalul acestora am binecuvântat de fiecare dată forma ergonomică a scaunelor Corsei şi suspensiile care ştiu să treacă fără a crâcni peste denivelări. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 bazine hidrografice, până vineri dimineaţa

News.ro acum o ora
Hidrologii au actualizat atenţionarea Cod galben de inundaţii, care rămâne în vigoare, până vineri dimineaţă, pe râuri din zece bazine hidrografice. ”Specialiştii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 1

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 46 minute
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Marcel Ciolacu: Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă / Grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile

News.ro acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedina Executivului se deblocheaxăazi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, fiind a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical dup

Guvernul anunță „Rabla pentru tractoare”. Ciolacu: Micii fermieri vor primi până la 20.000 de euro la achiziția de noi utilaje

HotNews acum 47 minute
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc

Ajutor pentru persoanele și cuplurile infertile din România care vor să aibă copii. Câți bani vor primi de la stat

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, 30 mai, că în şedinţa de guvern va fi aprobată o măsură importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii. Şeful Executivului a precizat că aceştia vor putea beneficia de sprijin de

Premierul anunță că se majorează salariul de la 1 iulie, dar PUNCTUL de amendă va fi înghețat

Gandul acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței de Guvern de joi că săptămâna viitoare vor fi adoptate două acte separate prin care salariul minim brut va fi de 3.700 de lei de la 1 iulie și punctul de netaxare de la 300 de lei, iar punctul de

Dorin Chioțea este noul redactor-șef al publicației Libertatea

HotNews acum 23 minute
Dorin Chioțea a fost numit în funcția de redactor-șef al publicației Libertatea, începând cu luna iunie, potrivit unui anunț făcut de Ringier angajaților joi, 27 mai, conform unor surse din interiorul companiei pentru HotNews.ro. Dorin ChioțeaFoto:

Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană

G4Media acum 28 minute
De la revenirea la guvernare, obiectivul asumat de PSD a fost creșterea nivelului de trai al tuturor românilor. Puterea de cumpărare a românilor a ajuns la aproape 80% raportat la media europeană. Cifrele Eurostat confirmă că măsurile Guvernului Mar

(P) Gabriela Firea: Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei şi modernizăm ieşirile din sudul oraşului

News.ro acum 3 ore
Problema principală a Capitalei rămâne traficul sufocant, care aduce de la sine şi un nivel ridicat al poluării. Bucureştiul este pe locul 4 în topul celor mai aglomerate oraşe europene şi pe locul 8 în lume. Potrivit datelor colectate de o companie

FT: NATO are doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unor persoane familiare cu planurile confidenţiale de apărare întocmite în 2023, statele NATO sunt capabile să furnizeze mai puţin de 5% din capacităţile de apărare aeriană considerate necesare pentru a-şi proteja membrii din zona flancului

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

18°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°