Timpul bolii e, evident, altul decît cel cotidian, al rutinei zilnice. Se poate spune că reprezintă cealaltă extremă, în raport cu o axă imaginară, faţă de timpul sărbătorii.
Cînd suferi de o boală, să-i zicem „obişnuită“ (adică nu, Doamne fereşte, mortală sau fără leac), nu mai poţi să te refugiezi în reconfortantele – în suficienţa lor – tabieturi cotidiene. Dacă atunci cînd e o sărbătoare le întrerupi pentru celebrarea acesteia, pentru a te pregăti de bucuria pe care o aştepţi, în cazul bolii – trebuie să te lupţi. E un timp al luptei, în anumite momente o bătălie vajnică, dură, serioasă; în altele, după ce „focul cel mare“ se mai domoleşte, una a aşteptării şi a răbdării: aştepţi să te faci bine, să „ţi se dea voie“ să te reîntorci la activul timp de zi cu zi.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuNu e uşor să supravieţuieşti acestui timp neprietenos. Întîi, trebuie să treci cu bine de perioadele de suferinţă fizică propriu-zisă, în care eşti redus, mai mult sau mai puţin, la stadiul de… trup: te lupţi să-ţi scadă febra, cu durerile de gît, de burtă sau de ce-or mai fi, cu oboseala, cu ameţeala, cu sfîrşeala… N-ai cine ştie ce timp de… suflet; cînd trupul îţi cere atenţie stringent, devine, brusc şi agresiv, personaj principal. Animalizat şi mecanizat, eşti prea ocupat cu propria zacere, ca să mai ai timp de lamentări.
Cînd nu eşti tu cel bolnav, ci doar cel care îl asistă pe acesta, teoretic, e mai uşor. Dar, dacă e vorba de o persoană foarte apropiată, cum ar fi de un copil, e la fel de greu, poate mai greu. Pentru că suferinţa cuiva drag e mai greu de dus decît a ta însuţi: cînd o ai pe a ta, în punctele ei culminante, nu-ţi mai dai seama de ea, nu te mai „ridici deasupra“ ca să evaluezi lucrurile, ţi-o trăieşti şi gata. Cînd e cineva iubit în joc, eşti empatic cu persoana res
