Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie aviatică pe principalul aeroport din Madrid - VIDEO - UPDATE

Publicat in Gandul, miercuri 20 august 2008 ·

La bordul aparatului companiei Spanair se aflau 166 de pasageri

Accidentul grav, de pe aeroportul din Madrid, în care a fost implicat ieri un avion al companiei Spanair, s-a soldat cu moartea a 153 de persoane şi rănirea altor 19, după ultimele estimări.

"Numărul de morţi se ridică la 153", a declarat ministrul pentru Infrastructură, Magdalena Alvarez, precizând că există şi 19 răniţi, dintre care doi nu au fost identificaţi.

Citeşte mai multe despre accidentul din Madrid pe www. mediafax.ro.

Un avion care decolase de pe aeroportul Barajas din Madrid cu destinaţia Las Palmas, în arhipelagul Canare, a ieşit de pe pistă şi a luat foc ieri, la ora locală 14:45. La bordul avionului se aflau 166 de pasageri, printre care şi doi copii, însă soarta lor este neclară, având în vedere că imediat după incident au început să apară rapoarte neconcordante privind numărul morţilor şi al răniţilor. Cotidianul spaniol „El Mundo” nota, ieri, la închiderea ediţiei, că în urma accidentului şi-au pierdut viaţa 50 de persoane, bilanţul putând urca până la 100, în timp ce „El Pais” anunţa cel puţin 20 de victime, informează Mediafax.

În timp ce speculaţiile privind numărul exact al victimelor se înmulţeau, autorităţile spaniole nu au dat publicităţii un bilanţ oficial, un purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie afirmând doar că accidentul s-a soldat cu cel puţin şase victime, însă bilanţul ar putea creşte. Cel puţin 21 de persoane au fost scoase din aeronavă şi se află în stare critică. Alţi supravieţuitori s-ar putea afla în interiorul aparatului, care era în flăcări. Unsprezece camioane ale pompierilor au fost mobilizate, potrivit serviciului de pompieri al aeroportului madrilen. Una dintre “ipotezele de lucru” este că unul dintre motoarele avionului ar fi luat foc, făcând imposibilă decolarea şi provocând ieşirea sa de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 52 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 26 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 48 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 37 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 48 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°