Din 1989 şi până acum, România nu a mai văzut asemenea mişcări de stradă ca cele de duminica trecută. Vă mulţumim celor care aţi încercat să ne opriţi pentru ajutorul involuntar.
Peste 20.000 de persoane au ieşit în Bucureşti, peste 10.000 la Cluj Napoca şi alte mii de persoane au fost solidare în România şi strainate. Din New York până în India, sute de grupuri s-au unit într-un singur glas: "Uniţi salvăm Roşia Montană!" Am văzut poze din Strassbourg, Londra, Suceava, Timişoara, Constanţa şi, cel mai important, am FOST la Bucureşti!
Da, sunt una dintre cele 20.000 de persoane care au manifestat în cea mai frumoasă şi civilizată formă pe care am văzut-o vreodată. Am ajuns la protest pe la 7 jumătate seara şi i-am prins pe manifestatari aproape de Guvern. M-am alăturat câtorva prieteni şi am mers cu ei mai departe. Odată ajunşi la Guvern, ne-am hotărât să mergem către Obor pe Ştefan cel Mare.
Dacă presa refuză să anunţe oamenii despre ce se întâmplă, îi anunţăm noi!
Bătând pet-uri de jumătate de litru, umplute cu pietricele sau monede, ne făceam auziţi când glasurile răguşeau de la scandări. Am spus cu toţii, tare şi cu iubire:
"Uniţi salvăm Roşia Montană!"
"Ieşiţi din casă dacă vă pasă!"
"România, trezeşte-te!" "Bucureşti, trezeşte-te!"
În tot acest zgomot, m-a sunat tatăl meu. I-am spus că sunt la proteste şi s-a speriat puţin. M-a rugat să am grijă de mine, să nu păţesc ceva. I-am zis: "Tată, stai liniştit. Nu există loc în Bucureşti în care să fiu mai în singuranţă." Căci, da! Aşa simţeam atunci şi tot asta simt şi acum.
Uitându-mă în jur, am văzut tineri de vârsta mea, educaţi, frumoşi, liberi, mândri. Mame cu copii în cărucioare, erau în primul rând de manifestanţi. Am văzut bunicuţe care veniseră cu nepoţii, un tânăr paraplegic care ne urma cu s
