Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octavian Grecu, zis "Butoane", ARESTAT în dosarul de evaziune fiscală

Publicat in Gandul, joi 26 iulie 2012 ·

Octavian Grecu, zis "Butoane", ginerele senatorului Măgureanu, Sorin Găzdac, Nicole Saikaly şi alte 17 persoane au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Bucureşti, instanţa urmând să ia, joi, o decizie şi în cazul celorlalţi învinuiţi din dosarul de evaziune fiscală.

Doi judecători ai Tribunalului Bucureşti au dezbătut, miercuri noapte, în două complete diferite, propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de arestare preventivă a 39 de persoane implicate în dosarul de evaziune fiscală, în care prejudiciu produs de membrii grupării în perioada 2010-2012 a fost estimat la peste 40 de milioane de euro anual.

Instanţa a decis ca un lot de 20 de persoane să fie judecat de un magistrat, iar un alt lot de 19 persoane de către un alt judecător.

Din cele cu 20 de persoane din primul lot fac parte Octavian Grecu, zis "Butoane", ginerele senatorului Cezar Măgureanu, Adrian Sorin Găzdac, omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol, Daniel Niţu, director la firma acestuia, Cristian Valeriu Sava, Mădălina Elena Năipeanu, Nadia Păcală, Andrei Valentin Găzdac, Ştefan Aurel Drugă, Florin Bogdan Silinescu, Valeriu Muja, Doru Moale, Lili Florin Deliu, Marian Bordei, Bogdan Moise, Stelian Ficleanu, Marius Petrache, Svetlana Anton, Florin Mihai Dumitriu şi Valentin Rus.

Instanţa a dispus, miercuri noapte, în cazul tututor celor 20 de învinuiţi din acest dosar arestarea preventivă pentru 29 de zile. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Din al doilea dosar, în care procurorii au propus arestarea a 19 persoane, fac parte Nicuşor Drăgan, director general adjunct al ANAF, Dan Stroe, director de achiziţii în cadrul ANAF, Tudor Constantin, Vasile Petre, Mirela Doina Petrescu, Florin Ivănuş, Viorel Caz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum o ora
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°