Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ajutorul Elenei Udrea, PD a fost primit la PPE

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 noiembrie 2006 ·

preşedintele PD, Emil Boc, aflat la Bruxelles, a declarat că votul dat este un succes atât al PD, cât şi al României, pentru că România va fi de la 1 ianuarie 2007 parte la cel mai important preşedintele PD, Emil Boc, aflat la Bruxelles, a declarat că votul dat este un succes atât al PD, cât şi al României, pentru că România va fi de la 1 ianuarie 2007 parte la cel mai important partid politic al Europei şi va participa la luarea deciziilor politice care vor tranşa destinul Europei şi României. "Votul reprezintă şi o recunoaştere a performanţelor politice interne ale PD în actul de guvernare şi în procesul de integrare. După 1 ianuarie 2007, potrivit regulilor PPE, PD va deveni partid cu drepturi depline în PPE", a mai menţionat Boc. Preşedintele PPE, Wilfred Martens, a declarat, la rândul său, că este convins că democraţii lui Boc vor fi victorioşi în alegerile pentru Parlamentul European, care se vor desfăşura în mai 2007. PPE are deja cel mai numeros grup din Parlamentul European, care cuprinde 264 de membri. Zece şefi de guvern, din state ale UE, fac parte din formaţiuni afiliate la popularii europeni. Din cei 25 de comisari europeni, nouă sunt membri ai PPE. PD a solicitat aderarea la PPE încă din iunie 2005 şi a primit statutul de membru observator în luna septembrie a aceluiaşi an.Liderul democrat a refuzat, joi seara, să comenteze abţinerea PNţCD la votul din Biroul Politic al PPE, declarând că lasă în seama altora să judece acest vot.

Udrea va gestiona relaţiile externe ale PD

Din delegaţia PD care s-a deplasat, în acest sfârşit de săptămână, la Bruxelles, la şedinţa Biroului Politic al PPE, au făcut parte Emil Boc, Vasile Blaga, Sorin Frunzăverde, Anca Boagiu şi Elena Udrea. Aceasta din urmă nu are nicio responsabilitate în PD, dar, cu toate acestea, şi-a întrerupt sejurul la Paris, alături de soţul ei, "domnul Cocoş", pentru a se alătura echipe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 43 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 46 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum o ora
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°