Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apartamente mai ieftine cu 20 de procente

Publicat in Adevarul, duminică 18 ianuarie 2009 ·

Piaţa imobiliară stagnează de la sfârşitul lui 2008, din cauza condiţiilor severe de creditare. Agenţii imobiliari se plâng de scăderea tranzacţiilor imobiliare, cu toate că preţurile apartamentelor sunt în continuă scădere.

În 2009, piaţa imobiliară din Baia Mare este caracterizată de o scădere a preţurilor cu până la 20% şi o reducere accentuată a numărului de tranzacţii efectuate, potrivit agenţilor imobiliari.

Acest fenomen a început să se facă simţit încă de la sfârşitul anului trecut, când preţul apartamentelor a început să scadă vertiginos. Dacă în prima fază era vorba despre scăderi minore de circa trei, patru mii de euro, în momentul de faţă, în Baia Mare există imobile mai ieftine şi cu până la 15.000 de euro.

Puţini cumpărători

„În 2008, un apartament cu două camere, situat într-un bloc de pe strada Culturii, se ridica la preţul de 63.000 de euro, acum acesta se poate achiziţiona la 48.000 de euro”, precizează Lazăr Nacu, care până de curând a fost preşedintele Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare (UNAI) Maramureş, dar şi administrator al unei agenţii imobiliare. Costul redus al imobilelor este valabil şi în cazul garsonierelor. Dacă în 2008 o garsonieră de pe strada Gării se putea cumpăra la 28.000 de euro, acum, pentru aceasta nu se plătesc mai mult de 18.000 de euro. Cu toate acestea, băimărenii nu se înghesuie să-şi cumpere o locuinţă.

Garanţii imobiliare cerute de bănci

De vină sunt şi dobânzile aferente creditelor bancare pe termen lung. Băncile nu mai acordă împrumuturi la fel de mari ca înainte de sfârşitul anului trecut, iar în cazul în care o fac, condiţiile sunt foarte severe.

„Pentru a putea obţine un credit ca să-şi cumpere o locuinţă, băimărenii trebuie să garanteze cu un imobil. Sunt puţini cei care o pot face. În general, dacă au în proprietate un imobil, nu mai apelează la bănci”, adaugă Nacu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum 41 minute
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 49 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°