Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la deznădejde la optimism moderat

Publicat in Capital, joi 13 ianuarie 2011 ·

Anul 2010 a fost unul dintre cei pe care mulți actori importanți din industria auto ar prefera, dacă nu să îl scoată din calendar, măcar să îl treacă drept an sabatic.

Scăderea vânzărilor cu mai mult de 19%, comenzi anulate, lipsa finanțării, falimente ale partenerilor de afaceri și imposibilitatea de a previziona evoluția pieței nici măcar de la un trimestru la altul pentru a putea alcătui un plan coerent de afaceri, sunt doar câteva dintre problemele cu care s-au confruntat majoritatea șefilor de companii, fie ele din categoria producătorilor de autovehicule și componente, fie din cea a comerțului cu acestea.

Au existat desigur și excepții, cea mai notabilă fiind, cum altfel, Automobile Dacia, companie care a continuat să bată record după record. În ciuda momentelor grele prin care a trecut întreaga economie mondială, producătorii de componente auto din România au înregistrat cifre de afaceri cel puțin mulțumitoare, unii dintre ei lăudându-se chiar cu majorări importante ale profiturilor grație programelor de casare implementate în multe țări europene.

Cu toate acestea, 2010 a punctat și câteva evenimente importante care au ridicat, măcar temporar, umbrele de pe fețele celor implicați în afaceri cu autovehicule.

· Salonul Auto de la Geneva, din luna martie, a găzduit pentru prima dată în standurile sale un SUV românesc. Modelul Duster, cel mai ieftin vehicul de tip sport-utility de generație nouă, a propulsat atât vânzările cât și imaginea mărcii românești Dacia alături de numele unor mari producători mondiali. Cu circa 90.000 de unități produse dintre care aproape 80.000 au fost exportate, Dacia a reușit să atingă o cotă de piață de 2% din vânzările totale de autoturisme din Europa, procent mai mare decât cel al unor mărci consacrate precum Mazda, Honda, Chevrolet sau Lancia. Desigur, succesul mărcii care a produs mai mult de 300.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°