INFLAŢIE ● Primăriile marilor oraşe au mulţi pretendenţi
Mîine este prima zi a campaniei electorale pentru alegerile locale, turul întîi de scrutin urmînd a avea loc la 1 iunie. Pentru primării şi şefii de consilii judeţene s-a înregistrat o inflaţie de candidaţi, dar luptele intense se vor da între reprezentanţii PSD, PD-L şi PNL.

Fotoliile de primari şi consilieri judeţeni au redevenit ţinta mult rîvnită pentru care de mîine se dă startul bătăliei electorale. Majoritatea primăriilor reşedinţă de judeţ au cel puţin zece pretendenţi, iar la şefiile consiliilor judeţene bătălia este la fel de aprigă. La Primăria Capitalei, spre exemplu, au primit undă verde 19 candidaţi, dar la Biroul Electoral Municipal se înregistraseră 27 de candidaturi pentru funcţia de primar general, dintre care trei independente. Fotoliul de edil general va fi însă disputat între Cristian Diaconescu (PSD), Vasile Blaga (PD-L) şi Ludovic Orban (PNL), dar calculele lor preelectorale au fost serios periclitate de intrarea în cursă, ca independent, a senatorului Sorin Oprescu. Pe lista candidaţilor se află însă şi nume din alte domenii, precum cîntăreaţa Mihaela Mihai. La Timişoara, primăria este disputată de 12 candidaţi, printre aceştia numărîndu-se, cu cele mai mari şanse, actualul edil PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, susţinut de PNL şi Forumul Democrat German. La Craiova, pentru primărie se vor bate 17 candidaţi, iar pentru Consiliul Judeţean Dolj au fost validate 14 candidaturi. Pe actualul preşedinte al CJ, Ion Prioteasa