Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Insule de vânzare în România. Vezi cât costă pe timp de criză

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 septembrie 2011 ·

Orașul Năvodari, din județul Constanța, a scos la vânzare o insulă situată în mijlocul lacului de agrement Tașaul.

Insula se numește Ada. Are un sol calcaros şi o suprafaţă deasupra luciului de apă de circa 3 hectare. Consiliul Local Năvodari face demersuri, în prezent, pentru aprobarea unui PUZ care să permită construcţiile cu destinaţie de locuinţă pe insulă şi acostarea navelor de mici dimensiuni. Prețul de vânzare este în jur de 900.000 de euro, fără TVA.

Niciun primar al Năvodarilor nu mai încercase anterior comercializarea fâşiei de calcar. Situată chiar în mijlocul lacului Taşaul, la ieşirea dinspre satul Sibioara a oraşului Năvodari, insula Ada are un sol calcaros, iar Consiliul Local Năvodari face demersuri, în prezent, pentru aprobarea unui PUZ care să permită construcţiile cu destinaţie de locuinţă pe insulă şi acostarea navelor de mici dimensiuni.

Conform declaraţiilor lui Adrian Constantin, de la Serviciul Achiziţii Publice al Primăriei, preţul propus de Consiliul Local ar fi de 30,62 de euro metru pătrat , fără TVA, primăria urmând să se ocupe de utilităţi. "Dacă dădeam insula asta pe degeaba, şi tot am fi scos până azi 2 milioane de euro din taxe şi impozite colectate aici. În plus, pe Ada e linişte, aici poţi ieşi cu nava spre Canal, spre Mare. Să ieşim odată din prostia ancestrală, insula asta e în domeniul privat al oraşului şi vreau să construiesc pe ea, nu vreau piedici în acest proiect. O să-mi iau şi eu un teren acolo", a declarat, pentru "Evenimentul Zilei", edilul-şef de la Năvodari, Nicolae Matei.

Referitor la cealaltă insulă nelocuită care se află pe Taşaul, numită La Ostrov, Matei spune că nu are niciun plan cu ea: "E din şisturi şi, deocamdată, nu-mi dau voie ăştia, cum le zice, arheologii, ca să construiesc acolo. Rămâne deocamdată pentru distracţie această insulă". Ambele insule sunt aproape plate, optime const

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 45 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 47 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 36 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 2 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°