Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Fiul rătăcitor acceptă ajutorul tatălui (SONDAJ)

Publicat in Adevarul, joi 6 august 2009 ·

Localnicii sunt şocaţi că fiul preotului lor e bănuit de crimă. Oamenii din Tisa şi Leasa îl îmbărbătează pe preot şi îi sunt alături în acest necaz. Apăsarea este cuvântul care poate să caracteriezeze cel mai bine cele două comunităţi. Oamenilor nu le vine să creadă că Sergiu ar fi fost capabil de crima de la Medicină, cu atât mai mult cu cât a fost absolvent al Seminarului Teologic.

„Nici nu vă puteţi închipui ce durere este în cele două sate de când acest necaz s-a abătut asupra familiei părintelui nostru. E un om model care nu merita această suferinţă. Şi-a crescut ceilalţi doi copii exemplar”, a spus Monica Halcu, o localnică din Tisa. Aceasta a mai adăugat că, poate, dacă ar fi acceptat să-şi vadă mai des tatăl, Sergiu nu ar fi ajuns în această situaţie.

Familia preotului, consternată

Oamenii au doar cuvinte de laudă pentru preotul lor, care mai are un copil din a doua căsătorie şi a crescut-o de mică pe fiica actualei sale soţii. Petrişor Graţian, bunicul unui fost coleg de Seminar cu Sergiu, spune că este şocat de când a aflat vestea şi adaugă că preotul nu merită suferinţa. „Băiatul a fost crescut de mamă. A fost un copil bun. Nu-mi vine să cred că a făcut aşa ceva”, a declarat bătrânul.

Sora băiatului, Ioana, i-a povestit părintelui din Tisa că, în urmă cu două săptămâni, Sergiu şi-a ajutat un prieten din Timişoara să oficieze o liturghie. Neluţu, fratele vitreg al lui Sergiu, are 17 ani şi a mărturisit că nu şi-a întâlnit de mult timp fratele. „Colegii lui de la Seminar mi-au spus că a făcut box, dar că era foarte disciplinat. În ultima vreme nu am mai auzit nimic de el, până la vestea asta cu crima”, a susţinut Neluţu Florea.

Maria Florea, de 72 ani, bunica băiatului, a relatat cu lacrimi în ochi că îi este milă de nepotul său. „Neam de neamul nostru nu a făcut aşa ceva. Nu am crezut că la 72 de ani am să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 42 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 2 ore
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 3 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°