Economia mondiala a trecut printr-o recesiune severa, marcata de turbulente financiare, o depreciere accentuata a bogatiei si un declin al productiei industriale si comertului global. Dupa estimarile Organizatiei Internationale a Muncii, deteriorarea continua a pietei muncii in 2009 ar putea duce la o crestere a somajului global cu 39-61 milioane de lucratori in raport cu anul 2007. Pana la finele anului 2009, numarul total al somerilor inregistrati la nivel mondial ar putea ajunge undeva la 219-241 milioane de persoane, cel mai mare inregistrat vreodata.
Intre timp, cresterea globala a salariilor reale, incetinita dramatic in 2008, este asteptata sa scada si mai mult pe 2009, in ciuda semnelor unei posibile reveniri economice. Intr-un studiu asupra unui numar de 53 de state pentru care exista date statistice, cresterea salariilor medii reale a scazut de la 4,3% in 2007 la 1,4% in 2008. Banca Mondiala a avertizat ca in urma crizei 89 milioane de oameni ar putea deveni prizonierii saraciei: ei se adauga celor 1,4 miliarde de oameni despre care se estima in 2005 ca ar trai sub limita internationala a saraciei, de 1,25 de dolari pe zi.
In acest climat, globalizarea este intens criticata, inclusiv de liderii unor state in curs de dezvoltare, tari care ar putea profita puternic de pe urma globalizarii. Presedintele Yoweri Museveni, laudat peste tot pentru integrarea Ugandei in pietele mondiale, a spus ca globalizarea este "aceeasi veche ordine cu noi mijloace de control, noi mijloace de opresiune si noi mijloace de marginalizare", prin care tarile bogate incearca sa-si asigure accesul la pietele tarilor in dezvoltare.
Dar alternativa la integrarea globala nu este nici ea prea atragatoare. E drept ca o economie inchisa se poate izola de socuri, dar rezultatul ar putea fi stagnarea, mergand pana la crize interne severe. Exemplele din actualitate includ