Ziceai comuna Purani, ziceai Marin Nedea. Ziceai Marin Nedea, ziceai membru al Comitetului Central al PCR şi deputat în Marea Adunare Naţională.
În ’89, revoluţia a scos un deşti din televizor pentru a pune lucrurile în ordine şi la Purani. Marin Nedea si-a strâns lucrurile şi a plecat. N-a avut mult de strâns. Trăise în cei douăzeci de ani petrecuţi aici într-o cămăruţă, în care încăpuse, pe lângă titlul de Erou al Muncii Socialiste, şi nevastă-sa. Au plecat împreună, adică el şi nevasta, că titlul... S-a întors în satul natal, la Deparaţi. Avea aproape 70 de ani, dar nu se întorsese să-şi lingă rănile, ci să continue ceea ce făcuse până atunci. Iar de făcut, făcuse politică, politica pâinii, mai precis, aşa cum îi răspunsese lui Tudor Vornicu, cu nişte ani în urmă, într-o emisiune la televizor. Ştiam asta, i-a spus celebrul realizator, dar cum se manifestă în concepţia dumitale această politică? I-a răspuns în felul următor: Unii nu fac nici un fel de treabă, nici pentru pâine, nici pentru ţară, dar spun că fac politică!
Până la urmă, ce n-au reuşit vremurile a reuşit vremea, adică timpul. Şi să fi păstrat firul roşu de demult, tot n-ar fi câştigat în faţa lui. Timpul l-a îngenuncheat, dar nu l-a învins, căci, zice el în paginile unei cărţulii cu caracter autobiografic, viu sau mort, nu am să fiu învins niciodată, acesta este crezul cu care m-am născut şi am trăit.
Dacă ar fi să mă iau după imaginea bătrânelului de aproape 90 de ani pe care-l am în faţă, aş fi tentat să nu-i dau dreptate. A trebuit ca mai întâi să găsesc satul, pe care-l ştiam din poezia lui Topârceanu. Numai că omul pe care-l caut locuieşte la ginerele său, în cealaltă parte a satului. O casă mai degrabă modestă. Înspre fundul curţii, o odaie întunecată şi îngustă. Aici îl găsesc pe fostul Erou al Muncii Socialiste. Cea mai rămas din el, mai precis. Adică o