La cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unul dintre cele mai spectaculoase şi impunătoare spaţii din Transilvania, Castelul Bánffy de la Bonţida, aflat la aproximativ 35 km de Cluj-Napoca, va fi gazda unei proiecţii-eveniment cu totul speciale. Odessa în flăcări (r. Carmine Gallone, 1942), unul dintre titlurile de referinţă ale cinematografiei europene din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recent redescoperit în arhivele de la Roma, va fi prezentat publicului pe data de 7 iunie 2011, anunţă organizatorii într-un comunicat de presă.
Atât subiectul filmului, cât şi povestea copiei, considerată până nu de mult pierdută, au atras atenţia cinefililor din întreaga lume. Răsplătită cu Marele Premiu la Festivalul de la Veneţia - ediţia 1942, Odessa în flăcări este o co-producţie româno-italiană care prezintă o pagină dureroasă din istoria celui de-al Doilea Război Mondial: drama refugiaţilor din Basarabia şi ororile comise asupra lor în timpul ocupaţiei sovietice, de după ultimatumul din 28 iunie 1940, când URSS a somat România să îi cedeze teritoriul dintre Prut şi Nistru. Celebra soprană Maria Cebotari, unul dintre marile staruri autohtone ale perioadei interbelice, joacă rolul unei cântăreţe de operă din Basarabia, aflate cu fiul ei în Chişinău în momentul invaziei sovietice. Băiatul este dus în Odessa, unde urmează a fi crescut după principiile bolşevice. Pentru a-şi salva fiul, mama acceptă să interpreteze cântece ruseşti în baruri, teatre, cafenele.
Produs la iniţiativa lui Ion Cantacuzino, una dintre cele mai importante figuri ale istoriei filmului românesc din prima jumătate a secolului XX, superproducţia Odessa în Flăcări a fost turnată după scenariul lui Nicolae Kiritescu. Filmul urmează tradiţia primului lungmetraj autohton, Independenţa României (r. Grigore Brezeanu, 1912), care omagiază victoria trupel