Situaţie fără precedent în eşaloanele al doilea şi al treilea. Din cauza problemelor financiare cu care se confruntă un număr mare de grupări cu drept de participare în Liga a II-a şi a III-a, conducerea Federaţiei Române de Fotbal intenţionează să amâne pentru a doua oară startul ediţiei de campionat 2012-2013.
„Se poartă discuţii în acest sens, este adevărat. Sunt probleme mari la Liga a II-a şi până nu le rezolvăm, nu putem să începem sezonul. Nu ştim ce e cu Buftea, cu Bacăul, dar şi cu Callatis. Până mâine vom lămuri situaţia în acest sens, mai ales că săptămâna viitoare e şi etapă de Cupa României, în care intră echipele din eşalonul doi” a declarat Cornel Şfaiţer, reprezentantul cluburilor de Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF.
O altă problemă care obligă federaţia să amâne campionatul cu cel puţin o săptămână este legată de hotărârea UEFA prin care cluburile trebuie să treacă din proprietatea publică în cea privată, ori la această oră, există la FRF o listă de aproape 10 echipe de Liga a III-a care nu au terminat operaţiunile de preschimbare a clubului, în această situaţie regăsindu-se şi 3-4 echipe de Liga a II-a.
În aceste condiţii, se preconizează că noul sezon competiţional va debuta fie în weekendul 7-9 septembrie sau chiar 14-16 al aceleiaşi luni.
Situaţie fără precedent în eşaloanele al doilea şi al treilea. Din cauza problemelor financiare cu care se confruntă un număr mare de grupări cu drept de participare în Liga a II-a şi a III-a, conducerea Federaţiei Române de Fotbal intenţionează să amâne pentru a doua oară startul ediţiei de campionat 2012-2013.
„Se poartă discuţii în acest sens, este adevărat. Sunt probleme mari la Liga a II-a şi până nu le rezolvăm, nu putem să începem sezonul. Nu ştim ce e cu Buftea, cu Bacăul, dar şi cu Callatis. Până mâine vom lămuri situaţia în acest sens, mai ales că săptămâna viitoar