In timp ce devora pestele, poetul a mai adaugat: "Iasul a fost primul oras strain pe care l-am vizitat. As vrea sa-l mai revad... Cine e primar acolo?". "Il cheama Nichita". "Oho, numele acesta pentru mine de e de bun augur...". "In singele de asfintit al rasaritului/ tancuri trec peste Praga-n cosmar,/ strivind sub senilele lor adevarul...". Acestea sint versurile pe care in primavara anului 1968, aproape concomitent cu celebrul discurs al lui Nicolae Ceausescu, un tinar poet rus, Evgheni Evtusenko, cunoscut pentru nonconformismul sau, le scria condamnind public invazia sovietica din Cehoslovacia. O astfel de luare de pozitie se putea solda cu ani grei de lagar. Ocrotit de zei, Evgheni Evtusenko n-a patit nimic. Dimpotriva: aceasta poezie a contribuit la recunoasterea sa internationala. Nici Nicolae Ceausescu nu a fost mazilit de sovietici dupa fulminantul sau discurs in care condamna interventia brejnevista. Luarea sa de pozitie i-a consolidat puterea atit in interior, cit si in exterior. Daca pentru Ceausescu gloria dobindita "peste noapte" a fost fatala, cistigindu-si asa-zisa independenta si inlaturind din preajma sa, rind pe rind, vechea garda, transformindu-se intr-un crud dictator, celebritatea lui Evtusenko s-a dovedit a fi durabila in timp: gloria nu i-a afectat caracterul si nici nu l-a transformat intr-un monstru. La aproape patruzeci de ani de la acel nefast evenimenent, ajuns la o virsta venerabila, Evgheni Evtusenko a ramas credincios crezului sau din tinerete: istoria bulversata a ultimilor ani, glasnostiul si descompunerea imperiului sovietic, semi-exilul din America nu l-au afectat decit in mica masura. El a ramas consecvent cu sine insusi si cu crezul sau interior. Poate ca virsta si experienta dobindita l-au determinat sa priveasca istoria cu ochi ceva mai circumspecti. El stie ca orice ideal omenesc se perimeaza in timp si ca adevarul si cauza pe