De la Eurostat, recent, ne-a venit o oglindă. Topul Uniunii Europene al nivelului de trai. Merită să ne uităm şi să vedem ce putem şi cine suntem. Deşi, de fapt, cred că imaginea pe care o vedem în oglindă e nedreaptă. Dar adevărată. Căci suntem cei din urmă, alături de bulgari.
Politicienii au văzut tabloul şi au găsit un nou prilej de gâlceavă. Cei de la putere, în dezbateri publice, dau vina pe cei din opoziţie. Pentru ce n-au făcut când au fost ei la putere. Cei din opoziţie dau vina pe cei de la putere. Şi iată că, într-un moment în care istoria ne împinge din urmă, obligându-ne să optăm decisiv pentru o restructurare radicală a ţării, irosim încă prea mult timp pentru lamentări. Când, de fapt, România are acum nevoie de acţiuni urgente şi decisive ca să susţinem un proces total de primenire economică.
Cei de la putere au propria povară: reculul PIB-ului, în 2009 şi în 2010. Criza globală forţase deja, la cumpăna dintre 2008 şi 2009, intrarea în România. Fără să reuşim ca din recesiunea care ne-a lovit şi din care am făcut un subiect de dezbateri zilnice, de dimineaţă şi până noaptea târziu, să facem o bună ocazie pentru regenerarea economiei noastre. Pentru că nu au fost întrunite două condiţii: regândirea concepţiei întregii societăţi româneşti despre creşterea economică şi un efort pentru reaşezarea adecvată a structurilor economice.
O povară duc în spate şi cei din opoziţie. Înainte de criză şi de recesiune, din 2000 şi până în 2008, nouă ani de expansiune economică necontenită au fost, pentru România, o şansă exploatată în prea mică măsură. Cum o şansă prea puţin valorificată a fost şi aceea că, timp de nouă ani, când România a mizat pe o inflaţie calmă şi pe o politică monetară prudentă, deficitul bugetar putând fi ţinut în frâu ani la rând. Era vară în economie şi era timpul să facem sănii. Adică o politică fiscală an