Nu e vorba aici doar de faptul că niciun program cultural sau niciun fel de eveniment artistic nu pot fi făcute fără finanţări consistente, ci de faptul că aceste finanţări, fie că sunt din bani publici, fie că sunt din fonduri private, ar trebui, spun specialiştii, să se înscrie într-o schemă de rentabilitate economică, fie ea şi minimă. De aici încep polemicile.
În cadrul negocierilor pentru adoptarea unui acord privind liberul schimb de mărfuri între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii dezbaterile experţilor s-au blocat, din cauza veto-ului hotărât al Franţei, asupra unui capitol neaşteptat şi paradoxal: cultura. Mai exact, pe tema celui mai dinamic şi global vector de câştig financiar pe care îl au industriile creative: cinematograful. Producţia de filme, afirmă Franţa şi o mare parte a lumii europene, nu poate fi subiectul unui acord de liber schimb cu americanii pentru că ea reprezintă o formă de creativitate ce transcende interesele economice şi pentru că ea marchează, chiar mai mult decât orice altă formă de exprimare artistică, o excepţie culturală.
Această dezbatere, indiferent de formulele metaforice sau de accentele polemice care sunt utilizate, este una extrem de importantă în construcţia unui dosar de candidatură pentru că atât programul Capitalei Europene a Culturii, cât şi orientarea finanţărilor pe perioada 2014-2020, din cadrul programului Creative Europe, sunt dependente de această ecuaţie sensibilă dintre cultură şi economie. Nu e vorba aici doar de faptul că niciun program cultural serios sau niciun fel de eveniment artistic nu pot fi făcute fără finanţări consistente, ci de faptul că aceste finanţări, fie că sunt din bani publici, fie că sunt din fonduri private, ar trebui, spun specialiştii, să se înscrie într-o schemă de rentabilitate economică, fie ea şi minimă. De aici încep polemicile.
Lumea anglo-saxonă priv
