Specialistii laboratorului de igiena mediului din cadrul Directiei de Sanatate Publica au efectuat, in urma cu doua zile, un control al modului in care Directia de Servicii Publice Municipale - serviciu de Salubritate realizeaza colectarea si transportul reziduurilor menajere. Din pacate, in toate cele noua puncte controlate (Pacurari, Dacia, Canta, Alexandru cel Bun, Mircea cel Batran, Galata, Nicolina 1 si 2) s-au depistat nereguli care pot genera grave probleme de sanatate. Dintre "bilele negre" depistate amintim: nu sunt amenajate puncte gospodaresti cu platforme betonate, ingradite si racordate la reteaua de apa si canalizare a orasului, multe din ele fiind amplasate necorespunzator, pe pamant sau trotuar; unele containere sunt degradate, fara capace, existand posibilitatea imprastierii gunoiului in jur, precum si accesul persoanelor care cauta prin gunoaie; nu se realizeaza spalarea si dezinfectia containerelor dupa fiecare transport; nu se efectueaza ridicarea ritmica a containerelor astfel incat sa se evite umplerea acestora pana la refuz, precum si depozitarea gunoiului menajer in imprejurimi sau langa containere. "Noi am sesizat Inspectia Sanitara de Stat care poate aplica amenzi in aceste situatii. Este o problema foarte grava, gunoaiele depozitate necorespunzator putand genera epidemii, cu atat mai mult cu cat se apropie vara, apar mustele etc. Din pacate, pe langa neglijenta celor care trebuie sa ridice periodic gunoiul menajer, este vorba si de rea-vointa iesenilor care prefera sa arunce gunoiul in boscheti decat sa-l duca pana la container", a precizat dr. Maria Barhala, director adjunct al DSP.
Desi DSP a solicitat in nenumarate randuri Ministerului Sanatatii si Familiei modificarea legislatiei, astfel incat, la depistarea neregulilor, inspectorii DSP sa poata aplica amenzile, situatia a ramas neschimbata. Mai exact, DSP constata nereguli