Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL-ul exclude doar denigratorii, nu şi criticii

Publicat in Bursa, vineri 31 mai 2013 ·

Excluderile care vor avea loc în PDL săptămâna viitoare se vor face conform unor criterii foarte stricte legate de modul în care au fost făcute criticile la adresa partidului. Nuanţele sunt foarte importante.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Partidului Democrat Liberal, Adriana Săftoiu, Biroul Permanent Naţional va lua în discuţie sancţionarea unor colegi care denigrează în mod repetat formaţiunea, cum ar fi Cristian Preda şi Teodor Baconschi, dar a subliniat că Theodor Paleologu nu poate fi pus în aceeaşi "oală" având în vedere că opiniile sale critice sunt constructive, iar în Parlament are o activitate favorabilă partidului. De altfel, Adriana Săftoiu s-a exprimat clar în favoarea, lui Paleologu: "Sunt absolut de acord cu ceea ce spunea Toader Paleologu. E absurd să ridici problema excluderii lui Toader Paleologu, este un deputat PDL care este prezent în Parlament, care a participat, faţă de mulţi alţi colegi, la moţiunea PDL împotriva USL, în timp ce alţii au lipsit. E un deputat care, practic, are nuanţe critice în ceea ce spune, dar nu denigrează partidul. Sunt de acord cu el şi nu cred că Toader Paleologu are cum să intre pe această listă. În schimb, despre ceilalţi domni, acolo nu mai e vorba de critică. Acolo e vorba de o constantă denigrare a partidului de cel puţin două luni". De altfel, Theodor Paleologu chiar a precizat că nu are planuri politice de viitor şi că: "nu ţin morţiş să fiu dat afară din partid, adică nu ţin neapărat să pozez în victimă în vreun fel, eu nu am planuri politice pentru anul viitor, aşa cum au alţi colegi sau eventual prieteni".

Într-o intervenţie la RFI, purtătorul de cuvânt al PDL a spus că denigrarea partidului de către cei care nu mai au nicio altă activitatea comună cu ceilalţi membri nu reprezintă o atitudine firească: "Niciunul dintre aceşti domni (n.r. Cristian Preda şi Teodor Baconschi) nu vin de cel puţin

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 23 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 41 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 48 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 5 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°