Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecuaţie cu două cunoscute! Care este situaţia pretendentelor la un loc în Liga 1

Publicat in Pro Sport, luni 20 mai 2013 ·

Corona mai are nevoie de trei puncte, iar ACS Poli, de patru

Doar sistemul de licenţiere mai poate schimba ceva: răspunsul, pe 29 mai

Ocupanta locului trei în seria vestică, Damila Măciuca, speră să câştige tot până la final, însă, în cazul egalităţii de puncte cu una dintre concurentele la promovare, sau chiar cu amândouă, echipa lui Claudiu Niculescu e dezavantajată de rezultatele din meciurile directe. Astfel, Corona mai are de câştigat un meci din două, iar ACS Poli ar putea sărbători chiar şi cu un egal în ultima etapă, acasă, cu FC Bihor, dacă învinge în deplasare modesta echipă din Baia Mare. Este o performanţă notabilă pentru echipa lui Velcea, care abia a fost încropită vara trecută, după mutarea lui ACS Recaş la Timişoara.

Vâlcenii, acuzaţi că au făcut figuraţie

Corona s-a impus cu 1-0 în deplasare la Râmnicu Vâlcea şi a pus deja şampania la rece. Braşovul va avea aproape sigur o nouă echipă pe prima scenă fotbalistică a ţării, însă după meciul aproape decisiv pe care l-au câştigat sâmbătă au apărut suspiciuni de blat.

www.saptamana.net scrie că echipa din Râmnicu Vâlcea „a făcut figuraţie cu Corona“. Publicaţia regională notează că jucătorii vâlceni ar fi avut motive întemeiate să îi împiedice pe conjudeţenii de la Damila să promoveze: sprijinul financiar al Primăriei, dar şi stadionul Zăvoi. Clubul CSM Râmnicu Vâlcea a răspuns imediat, pe site-ul oficial, anunţând că va acţiona în judecată publicaţia respectivă.

Corona mai are nevoie de trei puncte, iar ACS Poli, de patru

Doar sistemul de licenţiere mai poate schimba ceva: răspunsul, pe 29 mai

Ocupanta locului trei în seria vestică, Damila Măciuca, speră să câştige tot până la final, însă, în cazul egalităţii de puncte cu una dintre concurentele la promovare, sau chiar cu amândouă, echipa

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 18 minute
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 12 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara: „Nu putem avea niciun stat, nicio Uniune Europeană, cu slujitori ai Kremlinului, detractori ai democraţiei şi extremişti”

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face „propagandă pentru Putin” şi „spionaj pentru Rusia”, cu o lună înainte de alegerile europene, relatează AFP, transmite Ager

Registrul Comerțului: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

G4Media acum o ora
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)

Oligarhul Igor Kolomoiski, investigat de procuratura ucraineană pentru comandarea unui asasinat

Adevarul acum 12 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri", acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 35 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°