Foto: Thinkstock Sunt mulţi chirurgi care susţin cu voce apăsată cum că, atunci când vezica biliară a fabricat pietre, calculii trebuie scoşi cu vezică cu tot. Fiindcă nu e bine să laşi cariera producătoare de pietre să-şi vadă în linişte de treabă. Gastroenterologii sunt de acord şi ei cu îndepărtarea vezicii biliare cu pietre. Ei sunt de părere că o vezică cu rateuri, dar fără calculi, e cazul să fie tratată cu medicamente. Se utilizează medicamente în stare a regla funcţionarea vezicii, capabile să calmeze contracţiile vezicii biliare, dacă ele sunt prea energice, sau medicamente care să activeze mişcările vezicii, dacă ele sunt prea lente. În cazul existenţei pietrelor în vezică există unele medicamente care dizolvă calculii, dar numai dacă aceştia sunt mici şi puri din punct de vedere al compoziţiei
Ne explică profesorul doctor Nicolae Iordache, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Bucureşti, care sunt neplăcerile provocate de calculi în vezica biliară. Pietrele blochează evacuarea secreţiei biliare şi se declanşează colica biliară. Bila stagnează la nivelul arborelui biliar, dar şi în canalele ficatului, apărând icterul mecanic. Din cauza pietrelor se irită şi conducta de scurgere a bilei. Barajul împiedică să se scurgă şi secreţiile pancreasului, ele se reîntorc în pancreas şi îl canibalizează, îl devorează.
Calculii înţepeniţi ca un dop opresc eliminarea bilei, ea se strânge în vezică şi se umflă ca o minge de tenis. Această zestre se suprainfectează în vezică (colecist), instalându-se colecistita. Se infectează nu numai secreţia, ci şi pereţii vezicii. Cancerul de vezică apare în proporţie mai mare la cei cu pietre. Îndepărtarea vezicii biliare se execută mai ales prin laparoscopie, prin intervenţie minim invazivă. Laparoscopul are, pe lângă acea cameră video, şi nişte tubuşoare prin care se acţion